Frances Burney, femeia căreia i-a fost îndepărtat chirurgical un sân fără anestezie

Înainte ca anestezia să fie descoperită și introdusă în practica medicală, perspectiva de a fi operat era mai oribilă decât afecțiunea care trebuia tratată. Neavând mijloace prin care să inducă pacientului inconștiența, chirurgii le administrau opiu sau alcool în încercarea zadarnică de a le domoli durerea, însă mulți pacienți leșinau – spre norocul lor – în timpul procedurii.

Chiar dacă pacientul supraviețuia operației, exista riscul infecției, deoarece cunoștințele cu privire la legătura dintre microorganisme și igienă erau minime pe atunci. Frances Burney, cunoscută și ca Fanny Burney, o romancieră născută în secolul XVIII, ne-a lăsat o relatare tulburătoare a operației la care a fost supusă fără anestezie, în scopul eliminării unei tumori la sân.

Trei ilustrații pe o pagină dintr-un vechi tratat de medicină care prezintă procedura de mastectomie. Foto: Wikimedia

Detaliile din relatarea ei și calmul cu care descrie ororile fac din povestea femeii una dintre cele mai convingătoare și mai curajoase opere literare, una care este aproape prea dureroasă pentru a fi citită.

Fanny Burney avea aproape 60 de ani și locuia în Paris când a început să simtă dureri la sânul drept. Durerile au devenit atât de puternice, încât nu își mai putea ridica brațul.

Doctorii i-au diagnosticat afecțiunea drept „cancer la sân” și i s-a recomandat o mastectomie. Burney a stat pe gânduri luni de zile, sperând că problema va dispărea, însă când starea i s-a înrăutățit, s-a supus deciziei doctorilor ei.

Frances Burney a fost o scriitoare foarte apreciată de contemporani. Foto: Wikimedia

Data operației a fost fixată la 30 septembrie 1811. Așteptând ziua fatidică, Fanny a fost copleșită de anxietate. Neliniștea s-a agravat și mai mult în ziua operației, când a aflat că doctorii aveau să întârzie încă două ore.

„M-am plimbat înainte și înapoi până mi-am liniștit emoțiile și am devenit, treptat, aproape inconștientă, indolentă, fără sentimente sau cunoștință”, scrie Fanny.

La ora 15.00, la domiciliul său au sosit patru calești din care au coborât șapte bărbați îmbrăcați într-un negru solemn. Burney a primit o băutură, probabil amestecată cu laudanum (o tinctură pe bază de opiu), ca să se calmeze.

În mijlocul camerei a fost mutat un pat pe care au fost întinse cearșafuri vechi, pentru a nu murdări salteaua sau rufăria cea bună.

„Am început să tremur cu violență, mai mult de groaza pregătirilor decât din cauza durerii.”

Chirurgul-șef, M. Dubois, i-a cerut lui Fanny să se întindă pe pat, după care femeii i s-a pus o batistă pe față.

„Însă batista era transparentă și prin ea am văzut cum patul era înconjurat de cei șapte bărbați și sora medicală. Am refuzat să fiu ținută și când am văzut strălucirea oțelului am închis ochii.”

Operația, desfășurată fără anestezic, a durat aproximativ 20 de minute. Foto: Twitter / Dr. Lindsey Fitz

Peste câteva clipe, bisturiul i-a sfârtecat pieptul.

„Am început să urlu și am urlat cât timp a durat incizia – atât de groaznică a fost agonia! După ce rana a fost făcută și instrumentul a fost retras, durerea nu s-a diminuat, căci aerul care a pătruns în acele părți delicate părea a fi alcătuit din multe cuțite ascuțite, care sfârtecau marginile rănii. Când am simțit din nou bisturiul tăind în carne, am crezut că voi muri – carnea se opunea, obosind mâna doctorului, care schimba bisturiul din mâna stângă în cea dreaptă.”

Chirurgii au continuat să taie țesutul afectat, iar femeia putea auzi și simți cum cuțitul îi zgâria sternul. Suferințele ei au durat 20 de minute.

„Când totul s-a terminat și m-au ridicat ca să mă pună în pat, eram atât de lipsită de putere, încât a fost nevoie să fiu cărată și nu puteam nici măcar să-mi susțin mâinile și picioarele, care atârnau de parcă aș fi fost lipsită de viață, în timp ce fața mea, după cum mi-a spus sora medicală, era lipsită de orice culoare. Atunci mi-am deschis ochii și l-am văzut pe bunul doctor Larry, aproape la fel de palid ca mine, cu fața stropită cu sânge și cu expresie care exprima durere și aproape groază.”

În acest desen din secolul XVII, un medic olandez face excizia unui sân al pacientei cu instrumentul ca un clește numit tenaculum helvetianum. Asistentul lui are prinsă la șold o geantă de instrumente medicale. Câțiva clești pentru cauterizare prin ardere sunt puși la încins pe jar, în partea stângă. Pacienta este așezată, ținută de doi bărbați și pare să fie pe punctul de a leșina. La dreapta, un bărbat cu pălărie înaltă arată cu degetul spre femeie; este posibil să fie doctor și el. Foto: Wikimedia

Burney a avut nevoie de mai multe luni ca să își revină, și – chiar dacă astăzi este imposibil să știm dacă tumoarea era într-adevăr canceroasă – operația i-a salvat viața. A mai trăit încă 29 de ani și nici tumoarea, nici durerea nu au recidivat.

La nouă luni după incident, i-a scris o scrisoare surorii ei, Esther, descriind în detaliu mastectomia. A trimis scrisoarea fără s-o revizuiască sau s-o recitească, fiindcă „amintirile erau încă foarte dureroase”.

Însă, ani mai târziu, și-a retrăit amintirile îngrozitoare, scriind o nouă relatare a experienței sale și a anilor petrecuți în Paris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu