Tragedia Sylviei Plath, poeta care a câștigat primul Pulitzer postum

Sylvia Plath s-a născut în Boston, Statele Unite, la 27 octombrie 1932. Părinții ei, Otto Emil Plath și Aurelia Schober, erau ambii de origine germană. Tatăl a predat germană și biologie la universitate, iar mama a predat engleză și germană. Au avut împreună doi copii, pe Sylvia, cea mai mare, și pe Warren, care s-a născut în 1935.

De la o vârstă fragedă, Sylvia s-a remarcat ca fiind perfecționistă și exigentă. Scria, picta, cânta la pian și lua note maxime. La vârsta de opt ani a publicat primul ei poem, iar de atunci nu a încetat să-și dezvolte geniul creativ.

Sylvia Plath. Foto: Wikimedia

În 1940, Otto Emil Plath a murit în urma unui diabet netratat la timp din pricina confuziei simptomelor cu cele ale unui cancer pulmonar. Moartea lui a devastat-o complet pe tânăra Sylvia, care la vârsta de nouă ani a suferit prima ei depresie.

Sylvia a trebuit să se confrunte cu durerea de a se simți trădată de tatăl ei când acesta a murit, deși avusese o relație problematică cu el (era un bărbat foarte autoritar), și cu neînțelegerile cu mama ei, pe care o critica mereu pentru că nu își plângea în public pierderea soțului.

În adolescență, Sylvia a început să țină un jurnal personal, pe care l-a păstrat pe tot parcursul vieții, la fel ca alte autoare cunoscute, precum Virginia Woolf și Anaïs Nin.

În jurnal, Plath a început să își pună la îndoială rolul de femeie într-o societate care se aștepta ca ea să devină o mamă supusă (precum fusese și mama poetei).

„Marea mea tragedie este că m-am născut femeie”, a scris ea.

Studii și căsătorie

După ce a terminat școala, Sylvia a mers la Smith College. În primul an de facultate, scriitoarea a încercat pentru prima dată să își ia viața. A fost internată la Spitalul McLean, o instituție psihiatrică, unde a fost tratată cu terapie cu electroșocuri.

După acest episod, Sylvia și-a revenit și a terminat cursurile cu note maxime, lăsând în urmă acel episod întunecat și fiind încrezătoare că nu se va mai repeta. Cu toate acestea, Sylvia Plath a fost diagnosticată cu depresie clinică și a suferit mulți ani.

Grație notelor sale excepționale, Plath a primit o bursă Fulbright pentru a studia la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Atunci l-a întâlnit pe poetul englez Ted Hughes, cu care s-a căsătorit în iunie 1956.

În tot acest timp, Sylvia a continuat să scrie și a publicat câteva povestiri scurte și poezii în ziarul universității. La scurtă vreme după căsătorie, Sylvia și Ted s-au mutat în Statele Unite, unde au locuit din 1957 până în 1959.

Plath a început să predea la Smith College, aceeași instituție unde studiase, și și-a continuat activitatea de creație. La scurt timp după aceea, și-a descoperit soțul flirtând cu o studentă din campus, ceea ce a distrus-o complet.

În Boston, Sylvia a participat la seminariile lui Robert Lowell, unde a cunoscut-o pe poeta Anne Sexton, cu care este adesea comparată. La scurt timp după aceea, Sylvia a rămas însărcinată și cuplul a decis să se întoarcă în Anglia.

Viața chinuită și creația literară a Sylviei Plath

Sylvia Plath și Ted Hughes au locuit mai întâi la Londra, apoi au plecat să locuiască în North Tawton, un mic sat din Devon. În 1960, Sylvia a născut prima ei fiică, Frieda, și a publicat prima ei colecție de poezii, intitulată „The Colossus” / „Colosul”.

La scurt timp după aceea, a suferit un avort spontan, eveniment care a aruncat-o din nou în anonimat. Un an mai târziu, Sylvia și-a recitat la BBC celebrul poem „Trei femei”, în care povestește pe trei voci experiența de a fi mamă, dintr-o perspectivă feministă și antirăzboi.

În acest poem a vorbit și despre durerea provocată de avort. În urma experienței de la BBC, Sylvia a început să conceapă poezii care să fie citite cu voce tare. În același an s-a născut cel de-al doilea fiu al ei, Nicholas.

Sylvia Plath și Ted Hughes. Sylvia Plath și Ted Hughes. Foto: CC
Sylvia Plath și Ted Hughes. Foto: CC

Anul 1963 a fost important pentru că atunci a publicat primul și singurul ei roman, „Clopotul de sticlă”. În această relatare semiautobiografică, Sylvia explorează instabilitatea emoțională care duce la un episod depresiv al personajului său principal, jurnalista Esther Greenwood. Prima ediție a fost publicată sub pseudonimul „Victoria Lucas”, dar în 1967 romanul a apărut sub numele ei real.

Mariajul dintre cei doi poeți, care începuse deja să se deterioreze în Statele Unite, a mers din rău în mai rău. După ce a descoperit mai multe infidelități din partea lui Ted (care avea o relație cu poeta Assia Wevill) și după ce a suferit relele tratamente din partea acestuia, Sylvia a decis să divorțeze de el.

S-a întors la Londra cu cei doi copii, unde a închiriat un apartament în care locuise și poetul irlandez W. B. Yeats, lucru pe care Sylvia l-a considerat de bun augur.

Iarna aceea a fost prea grea pentru scriitoare, care, singură cu doi copii, departe de orașul natal, bolnavă și cu probleme financiare, s-a scufundat din nou în cel mai întunecat loc din mintea ei.

În dimineața zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath a lăsat micul dejun pregătit pentru cei doi copii ai săi, care se aflau acasă (dormeau), și și-a luat viața punându-și capul în cuptor și deschizând robinetul de gaz.

În acest fel, Plath a pus capăt episoadelor depresive și tulburărilor bipolare (de care se crede că a suferit) care o chinuiau fără încetare. Din păcate, nu a avut resursele necesare pentru a-și regăsi sănătatea mintală și a continua să trăiască. Sylvia Plath a fost înmormântată în cimitirul Heptonstall, în West Yorkshire.

Publicații postume și recunoașteri

După moartea primei sale soții, Ted Hughes a achiziționat drepturile asupra operei lui Plath și a devenit editorul moștenirii ei literare. Hughes i-a editat manuscrisele și, în 1965, a publicat „Ariel”, o colecție de poezii scrise de Plath în lunile dinaintea morții.

„Ariel” este considerată capodopera Sylviei Plath, pentru reflecțiile sale profunde despre suferință și creativitate și pentru onestitatea radicală cu care își descrie durerea. „Ariel” include faimoasele poezii „Daddy” și „Lady Lazarus”, în care Plath vorbește despre sinucidere și aduce un omagiu supraviețuirii.

„Moartea trebuie să fie atât de frumoasă… Să stai întins sub pământul moale, cu iarba crescând deasupra și să asculți liniștea. Să nu ai nici ieri și nici mâine. Să uiți de timp, să ierți viața, să fii împăcat.” – Sylvia Plath

Acest set de poeme a marcat un punct de cotitură în cariera postumă a poetei care, prin scrierea lor, a devenit unul dintre cei mai importanți exponenți ai genului confesiv. În anii următori, Hughes a publicat „Crossing the Water” (1971) și „Winter Trees” (1972), precum și o colecție de povestiri scurte, fragmente din jurnalele și eseurile ei, intitulată „The Wish Box” (1977).

Mulți critici l-au acuzat pe Ted Hughes că a folosit și a cenzurat opera Sylviei Plath în avantajul lui. De fapt, primul lucru pe care l-a făcut poetul atunci când a achiziționat manuscrisele lui Plath a fost să distrugă ultimul volum al jurnalelor ei, în care aceasta povestea despre căsnicia lor furtunoasă.

Înainte de a muri, Hughes a publicat „Birthday Letters”, în care a compilat toate poemele pe care i le scrisese Sylviei.

Sylvia Plath a murit la frageda vârstă de 30 de ani. Sylvia Plath a murit la frageda vârstă de 30 de ani. Foto: Cordonpress
Sylvia Plath a murit la doar 30 de ani. Foto: Cordonpress

În 1982, Sylviei Plath i s-a decernat Premiul Pulitzer pentru poezie, fiind primul autor care a primit acest premiu postum.

Apoi, în 1998, a fost publicată ediția aproape completă a jurnalelor sale. În ciuda morții sale timpurii și a pierderii unei părți din opera ei, creația Sylviei Plath este considerată una dintre cele mai impresionante opere de poezie ale secolului XX.

De aceea, poemele ei sunt citite, recitate și interpretate și astăzi, făcând auzită vocea unei autoare care a surprins în cel mai sincer și mai visceral mod ce înseamnă durerea.

Moștenirea Sylviei Plath este considerată una dintre cele mai frumoase opere de poezie ale secolului XX.

Ca să știi mai mult, citește „Clopotul de sticlă”

Un roman superb, amar și necruțător ca ultimele poeme ale Sylviei Plath. Este genul de carte pe care ar fi scris-o peste zece ani Fanny, personajul lui Salinger, dacă și-ar fi petrecut acești zece ani în iad. – The New York Times Book Review

Când, în 1953, Esther Greenwood câștigă un concurs al unei reviste de modă, scriind eseuri și nuvele și poezii și reclame de modă, e fericită: crede că în sfârșit visul ei de a deveni scriitoare se va împlini. Dar, între cocktailuri și grămezile de manuscrise, Esther simte că viața începe să-i scape din mâini. Pe măsură ce încearcă să răzbată prin șirul relațiilor dificile și al pretențiilor unei societăți ce refuză să ia în serios aspirațiile femeii, ea se trezește prinsă în vârtejul depresiei și al tentației sinuciderii.

„Clopotul de sticlă” este un roman al rătăcirii și regăsirii, al înstrăinării și redescoperirii de sine, al agoniei și al aparenței vindecări. Uimind prin ritm și umor, prin dezinvoltură și ironie, cartea rămâne, înainte de orice, o ego-grafie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

„Clopotul de sticlă”, unicul roman al mării poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce însemna „De veghe în lanul de secară” pentru tinerii din anii 1950, cartea arhetipală care oglindește propria experiență, indiferent cât de distorsionată e imaginea reflectată în oglindă. – Marjorie G. Perloff

„Clopotul de sticlă” se găsește cu reducere pe Elefant sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu