Menționată de diverși cronicari ai vremii ei, Maria de Estrada a fost una dintre puținele femei care au luptat alături de trupele lui Hernan Cortes în timpul cuceririi orașului Tenochtitlan, capitala aztecă.
Curajul și vitejia ei incontestabile i-au permis să mânuiască o sabie în loc să rămână în ariergardă, în siguranță printre celelalte femei. Menționată, de asemenea, printre fondatorii orașului Puebla, chipul ei a dispărut în cele din urmă în negura istoriei.
Cei care consideră că faptele de arme erau sarcina unică și exclusivă a bărbaților greșesc. În „Cronica Noii Spanii”, cronicarul spaniol din secolul al XVI-lea Francisco Cervantes de Salazar spune:
„În toate timpurile au existat femei cu spirit bărbătesc și sfătuitoare.”
Și iată că Maria de Estrada, o femeie care avea undeva între 30 și 40 de ani atunci când s-a alăturat armatei lui Hernan Cortes, a luptat cu vitejia și curajul celor mai înrăiți soldați, conform National Geographic.
Maria de Estrada, zisă „La Vieja” („Bătrâna”), o poreclă oarecum disprețuitoare legată de vârsta ei, a fost una dintre cele 12 femei care au participat la bătăliile sângeroase pentru cucerirea capitalei aztece, Tenochtitlan, în august 1521, după un asediu care a durat mai mult de 75 de zile.
De fapt, după așa-numita Noche Triste („Noaptea tristă”) din 30 iunie/1 iulie 1520, când forțele lui Hernan Cortes au fost respinse de azteci, spaniolii au decis să se retragă în Tlaxcala pentru a pregăti ofensiva finală asupra capitalei imperiului.
Erau hotărâți să le lase pe femei sub protecția aliaților lor, dar, potrivit lui Bernal Diaz del Castillo, Maria de Estrada, furioasă, i-a răspuns lui Cortes:
„Nu este corect, domnule căpitan, ca femeile spaniole să-și părăsească soții pentru a pleca la război; acolo unde mor ei, vom muri și noi. Indienii înțeleg că spaniolii sunt atât de curajoși încât până și femeile lor știu să lupte, iar noi vrem să avem parte de astfel de fapte bune, să dobândim un oarecare renume, precum ceilalți soldați.”
Maria de Estrada ajunge în Lumea Nouă
Deși locul nașterii Mariei de Estrada rămâne necunoscut, în discursul său din secolul al XVI-lea, „Apărarea femeii”, părintele Feijoo comentează că „numele de familie ne convinge că era asturiană” (deci, din nordul Spaniei).
Se știe însă că Maria era sora lui Francisco de Estrada, care se stabilise în Lumea Nouă încă din 1509, anul în care este posibil să fi sosit și Maria. Potrivit cronicilor, femeia a fost capturată de indienii Taino în timpul luptelor intense care au avut loc în orașul Matanzas, pe ceea ce este acum insula Cuba.
După doi ani de captivitate, a fost eliberată și s-a căsătorit cu Pedro Sanchez Farfan din Sevilla, în orașul La Trinidad, după cum povestește Bernal Diaz del Castillo în lucrarea „Historia verdadera de la conquista de la Nueva España” („Istoria adevărată a cuceririi Noii Spanii”):
„Am cunoscut-o pe femeia care, după ce a cucerit insula Cuba, a fost luată de la căpetenia în a cărei putere era, și am văzut-o căsătorită chiar pe insula Cuba, într-un oraș numit Trinidad, cu un vecin al cărui nume era Pedro Sanchez Farfan.”
În aprilie 1520, este foarte posibil ca Maria să fi călătorit în Noua Spanie la bordul flotei comandate de Panfilo de Narvaez pentru a-și întâlni soțul, care se alăturase rândurilor armatei lui Hernan Cortes.
De fapt, căpitanul Bernal Diaz del Castillo o menționează explicit cu numele ei în lucrarea „Historia verdadera de la conquista de la Nueva España”, atunci când povestește despre supraviețuitorii din Noche Triste:
„Trebuie să scriu despre bucuria pe care am avut-o văzându-le în viață pe Doña Marina și pe Doña Luisa, fiica lui Xicotenga, care a scăpat, precum și pe o femeie numită Maria de Estrada, că nu mai aveam altă femeie din Castilia în Mexic în afară de aceasta”.
Curajul Mariei de Estrada
Mulți cronicari au lăudat curajul acestei femei. Printre ei s-a numărat și Diego Muñoz Camargo, care a adăugat câteva detalii despre acțiunile ei în lucrarea „Historia de Tlaxcala”:
„În acest eveniment nesăbuit cunoscut sub numele de Noche Triste, o doamnă s-a dovedit a fi curajoasă și vitează, o doamnă pe nume Maria de Estrada, făcând fapte minunate și pline de ispravă cu o sabie în mâini, luptând cu atâta furie și curaj, încât depășea efortul oricărui bărbat, oricât de viteaz și curajos ar fi, încât îi speria pe oamenii noștri.”
După cucerirea orașului Tenochtitlan, este foarte posibil ca atât Maria, cât și Sanchez Farfan să fi rămas în Mexic. Majoritatea cronicarilor din secolul al XVI-lea afirmă că amândoi au participat la fondarea orașului Puebla în aprilie 1531, care a devenit un punct strategic pentru Hernan Cortes pentru securizarea traseului de la Veracruz la Tenochtitlan.
Este evident că Maria de Estrada a devenit un personaj foarte important în regiunea Puebla, după cum arată un document din 1533, în care se spune că a fost aleasă să medieze într-o dispută între dominicani și episcopul Zumarraga cu privire la construirea unei mănăstiri în orașul Tetela.
O viață plină de revendicări
Potrivit surselor istorice, după moartea lui Sanchez Farfan, văduva acestuia, Maria de Estrada, s-a căsătorit cu un sevillian pe nume Alonso Martin Partidor, unul dintre cei 33 de membri fondatori ai orașului Puebla.
Din acest moment, nu se mai cunosc prea multe despre viața ei și nici data exactă a morții sale, deși se știe că a murit în Puebla în urma unei epidemii de holeră.
Maria nu a avut copii, dar se știe din scrisori că le-a crescut pe cele două fiice ale fostului ei soț și că a trăit confortabil datorită faptului că Hernan Cortes a răsplătit-o cu mai multe orașe în care a fost numită „encomendera” („administrator”).
Astfel, devenită o femeie bogată și puternică, Maria, conștientă de influența sa, nu a ezitat să se plângă chiar lui Carol I, reproșându-i monarhului că o obligă să plătească prea multe taxe.
Se pare că Maria de Estrada și-a petrecut restul vieții implicată în litigii. Scopul ei era să apere cu orice preț averea pe care o câștigase cu puterea sabiei.
Citește în continuare