Locomotiva cu sodă caustică, vehiculul silențios și nepoluant dat uitării

Pentru o scurtă perioadă de timp, în Europa și în America de Nord au funcționat locomotive alimentate cu sodă caustică. Aceste vehicule nu aveau nevoie de cărbune, ci se puneau în mișcare cu ajutorul reacțiilor chimice care generau căldură și încălzeau cazanul.

În cazul locomotivelor cu sodă, cazanul era învelit într-un container în care se aflau câteva tone de sodă caustică (hidroxid de sodiu), peste care era turnată apă, potrivit Self Site.

Locomotiva soda 01
O ilustrație a locomotivei cu sodă. Foto: Science Photo Library

Acest lucru declanșa o reacție extrem de puternică, ce degaja suficientă căldură pentru a fierbe apa din interiorul cazanului. Aburul emanat de cazan era distribuit apoi în pistoane, care propulsau locomotiva.

Dar, spre deosebire de locomotivele clasice cu abur, în acest caz aburul evacuat din pistoane nu era eliberat în atmosferă, ci redirecționat spre containerul unde se afla soda caustică. Acolo avea loc o nouă reacție chimică, ce alimenta locomotiva în continuare.

Silențioase, dar ineficiente

Locomotiva soda
O locomotivă cu sodă pe străzile orașului german Aachen, 1884. Foto: Wikimedia

Deoarece era vorba de un sistem închis, fără evacuare, locomotivele cu sodă nu făceau zgomot și nu produceau funingine și fum. Un astfel de vehicul putea funcționa câteva ore, în funcție de cantitatea de sodă caustică prezentă în container.

În cele din urmă, soda se dilua și nu mai producea suficientă căldură pentru a genera aburul necesar. De aceea, era nevoie ca vehiculul să fie reîncărcat periodic, în gări.

Motorul cu sodă caustică a fost inventat la începutul secolului XIX de chimistul și inventatorul german Moritz Honigmann. La scurt timp, mai multe așa-numite „locomotive fără foc” au fost construite și utilizate cu succes pentru transportul public din Berlin și Aachen.

Un vapor cu aburi care circula pe râul Spree, de lângă Berlin, a fost, de asemenea, echipat cu un motor pe bază de sodă caustică.

Motor soda caustica bun
Foto: Michael Hicks via Flickr

În 1886, o companie feroviară a început să folosească locomotive cu sodă în Philadelphia, în Statele Unite, dar motorul inventat de Honigmann nu a avut succes pe piața americană.

Un studiu detaliat realizat în 1885 de savanții de la Universitatea Tehnică din München a constatat că motorul cu sodă caustică al lui Honigmann avea un randament mic, întrucât producea doar 60% din energia produsă de locomotivele cu motoare pe cărbune.

În plus, exista în permanență pericolul de explozie, iar cei care manevrau mecanismul riscau arsuri grave. În cele din urmă, locomotivele cu sodă s-au dovedit prea puțin eficiente, iar riscurile depășeau orice avantaj pe care acestea îl aveau față de cele alimentate cu cărbune.

Ca să știi mai mult

Cartea dedicată de Rodney Castleden „inventatorilor din trecut, prezent și viitor” este un omagiu adus imaginației creatoare a omului și un îndemn la cunoașterea și aplicarea în beneficiul societății a tuturor marilor descoperiri ale minții omenești. Autorul prezintă în ordine cronologică o selecție fascinantă de peste 250 de invenții (și de topuri ale lor), menționând numele autorilor – când se cunosc – , conjunctura economico-socială a momentului, problemele pe care inventatorii încercau să le rezolve, importanța pentru contemporaneitate și felul în care fiecare dintre ele a avut darul de a schimba lumea.

Comandă cartea „Invenții care au schimbat lumea. De la electromagnet la GPS” pe Elefant sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

2 comentarii la „Locomotiva cu sodă caustică, vehiculul silențios și nepoluant dat uitării”

  1. Chiar ma gandisem si eu intr-un timp la asa ceva dar nu credeam ca a existat in realitate un astfel de proiect. Interesant totusi. Pentryu mine ceea ce exista in prezent, respectiv arderea interna nu se compara cu motorul cu aburi ori turbina cu aburi. Cea din urma exista peste tot si s-a scris si studiat foarte mult. Am chiar doua carti in dormitor despre turbinele cu aburi. Interesant catusi de putin este ca am vizualizat/imaginat intr-o zi un model de turbina apoi l-am gasit intr-una din cele doua carti. Pentru mine gazul din apa, HHO sau Hydroxyl, nu are egal. Cel mai bun combustibil pentru arzatoarele biolerelor. Hydroxylul prin ardere produce apa iar ciclul se poate repeta. Avem deci un perpetuum mobilum. Nu am avut vreodata banii necesari sa construiesc ceea ce mi-am propus…..

    Răspunde

Lasă un comentariu