La 35 de ani, geniul muzical Wolfgang Amadeus Mozart a murit la Viena, în decembrie 1791 – dar locul unde odihnesc oasele sale rămâne o enigmă care sfidează secolele.
Contrar poveștilor care circulă de atunci, compozitorul nu a fost aruncat într-o groapă de gunoi, nici nu a murit în mizerie și nici n-a fost părăsit de cei dragi. Legenda s-a născut dintr-o înmormântare modestă, așa cum o impunea, de fapt, legea vremii.
În realitate, Mozart câștiga sume importante și era un nume respectat în cercurile vieneze. Avea datorii, da – dar din pricina unui trai fastuos, nu din cauza unei lipse cumplite. Atunci de ce trupul său a sfârșit într-o groapă comună, fără cruce, fără piatră funerară?
Răspunsul poartă amprenta unui împărat pragmatic: Iosif al II-lea al Austriei.
Reformele lui Iosif al II-lea care au șters urmele
Monarhul iluminat a declanșat o serie de reforme sociale și sanitare care au schimbat radical ritualurile funerare. A interzis înmormântările în biserici și în orașe, mutând cimitirele la periferie, pentru igienă.
Pentru cetățenii obișnuiți – iar Mozart, deși renumit, nu era nobil – a impus gropile comune, unde se așezau între 4 și 5 cadavre.
Sicriul nu mai era decât un vehicul de transport: până la groapă, mortul era coborât într-un sac de pânză, iar deasupra se turna var nestins, pentru a grăbi descompunerea. Monumentele funerare luxoase? Considerate o risipă și un prilej de vanitate – rezervate exclusiv elitei aristocratice.
Așa se face că, exact cum prevedea legea pentru statutul său, Mozart a fost depus într-o groapă anonimă din cimitirul Sankt Marx. Soția sa, Constanze, și prietenii nu l-au abandonat – au respectat protocolul vienez, care descuraja chiar și prezența cortegiului la cimitir.
Sistemul funerar avea o logică economică dură: gropile nu erau veșnice. După o perioadă de 7 până la 10 ani, când trupurile se descompuneau complet, oasele erau scoase, adesea măcinate sau mutate în osuare comune, iar spațiul era reutilizat.
Când Constanze a ajuns pentru prima dată la cimitir, la câțiva ani după moartea artistului, a găsit groapa deja „reciclată”. Locul exact dispăruse.
Craniul lui Mozart rămâne o enigmă
Aici intervine un detaliu și mai straniu. În secolul al XIX-lea, un gropar pe nume Joseph Rothmayer a pretins că știa locul exact al mormântului lui Mozart și că, atunci când groapa a fost redeschisă în 1801, a furat craniul compozitorului.
Obiectul macabru a trecut din mână în mână, prin colecționari și anatomiști, până să ajungă, în 1902, la Fundația Internațională Mozarteum din Salzburg.
O speranță de identificare părea să apară: în 2006, testele ADN avansate au comparat materialul genetic din craniu cu cel al unor schelete găsite în mormântul familiei Mozart (bunica și o verișoară directă). Rezultatul? Complet neconcludent.
Mai mult, ADN-ul scheletelor din mormântul familiei nici măcar nu se potrivea între ele, lăsând două posibilități: fie acele rămășițe nu aparțineau familiei, fie craniul atribuit lui Mozart era al unui străin.
Astăzi, la Cimitirul Central din Viena, există un monument funerar impresionant dedicat lui Mozart, lângă Beethoven, Schubert și Strauss. Dar este gol – doar un cenotaf.
Ironic, creatorul unor structuri muzicale atât de riguroase și divine își petrece eternitatea într-un anonimat pământesc desăvârșit. Poate tocmai lipsa unui mormânt fizic amintește că Mozart nu mai aparține unui loc, ci întregii lumi – prin muzica sa care, încă, refuză să tacă.
