Ofertă neașteptată: să devină președintele unui stat abia născut. Destinatarul? Albert Einstein, cel care rescrisese legile universului. Era noiembrie 1952, iar Israelul rămăsese fără primul său lider, Chaim Weizmann.

Guvernul de la Tel Aviv voia un nume care să strălucească dincolo de granițe, un simbol moral atât de puternic încât să așeze tânărul stat pe harta lumii cu autoritate de neclintit.

Așa că l-au căutat pe omul care trăia liniștit în Princeton, New Jersey, la 73 de ani, mai preocupat de ecuații decât de politică. Abba Eban, ambasadorul Israelului în Statele Unite, i-a înmânat o scrisoare oficială.

Premierul David Ben-Gurion îi promitea libertate deplină pentru cercetare, dacă accepta. Funcția era una mai degrabă ceremonială, dar numirea unui laureat al Premiului Nobel, evreu și pacifist, ar fi fost o declarație răsunătoare.

De ce a spus nu?

Einstein nu a stat pe gânduri. Răspunsul său a intrat în istorie, scris cu aceeași mână care a formulat teoria relativității. Era profund mișcat, spunea el, dar și întristat. Motivele? Nu se simțea pregătit pentru oameni și funcții oficiale.

Toată viața se dedicase „chestiunilor obiective”, după cum scria, nu avea nici aptitudinile, nici experiența de a trata cu diplomația și orgoliile. Vârsta și lipsa de tact politic completau lista motivelor. Se zvonește că Ben-Gurion a oftat ușurat după refuz.

Similar ar fi întrebat, pe un ton glumeț: „Ce ne-am fi făcut dacă ar fi spus da?”. În spatele ironiei se ghicea teama reală – spiritul independent și pacifist al fizicianului ar fi putut genera fricțiuni diplomatice deloc de dorit pentru un stat în formare.

Moștenirea dincolo de politică

Lipsa acceptării nu însemna însă deloc lipsă de atașament. Einstein fusese un susținător fervent al poporului evreu și al cauzei sioniste.

Contribuția sa la fondarea Universității Ebraice din Ierusalim fusese decisivă – iar prin testament, toate manuscrisele și arhivele sale științifice aveau să ajungă acolo. El înțelesese perfect linia fină dintre geniul pur și povara conducerii.

Alegând să rămână credincios căutării adevărului universal, a lăsat politica celor pregătiți pentru ea. Funcția a fost preluată, până la urmă, de Yitzhak Ben-Zvi. Când nu lucra la teoriile care au schimbat lumea, Einstein găsea alinare în altceva.

Vioara era modul lui de a evada – spunea că muzica îl ajută să gândească mai limpede, iar corabia cu pânze, pe lac, îi oferea singurătatea necesară pentru a visa.