În Iași, un val de nemulțumire mocnea în căminele studențești, gata să erupă într-o iarnă geroasă. Pe 17 februarie 1987, la 29 de ani distanță de la acel moment, amintirile rămân vii despre o revoltă anticomunistă inițiată de tineri, exasperați de condițiile inumane.
Strigătul lor, „Vrem apă să ne spălăm și lumină să învățăm!”, a răsunat puternic pe străzile orașului, marcând primul protest de anvergură împotriva autorităților comuniste din acea perioadă. Era a doua zi de cursuri după o scurtă vacanță.
Studenții se întorseseră în camerele reci ca gheața, unde opt suflete se înghesuiau adesea în întuneric. Apa caldă era un lux uitat, chiuvetele ofereau doar apă rece după un anumit program, iar ușile căminelor se închideau implacabil după ora 20:00.
Scânteia s-a aprins lângă Universitate, unde câțiva tineri din căminele Codrescu au aprins un foc de lemne într-un bazin gol. La chemarea lor, alți studenți s-au alăturat, formând un grup ce a traversat complexul, a trecut pe la cantină, apoi s-a împărțit.
Unii au pornit spre colegii politehniști din Tudor Vladimirescu, cel mai mare complex studențesc din sud-estul Europei la acea vreme, în timp ce alții s-au îndreptat spre agronomiștii din Târgușor Copou.
În Tudor Vladimirescu, grupul protestatarilor a ajuns cu puțin înainte de ora 20:00, oprindu-se în dreptul căminului T 17, ce găzduia peste 1.500 de tineri. Acolo, scandările „Meca, meca” au chemat colegii de la Mecanică să li se alăture.
Deși ușile cu gratii erau încuiate, tinerii au găsit o cale: au spart un geam mic, ieșind rând pe rând, apoi au forțat lacătul ușilor principale. În doar câteva minute, mai mult de o mie de studenți s-au adunat, intonând cu o singură voce „Deșteaptă-te, române!”.
Locuitorii blocurilor din zonă urmăreau scena cu priviri amestecate. Mădălina, una dintre participante, își amintește că „Unii ieșiseră la ferestre, dar cei mai mulți priveau pe după perdele, înfricoșați. Erau însă și oameni care ne încurajau, ne strigau bravo, copii, nu vă temeți.”
Tinerii și-au continuat marșul, cântând „Deșteaptă-te, române!” până la sediul Comitetului județean de partid.
Acolo, primul-secretar, Leonard Constantin, a ieșit dintr-un sediu înțesat de milițieni și a promis că situația se va rezolva chiar în acea seară, cu condiția ca studenții să se întoarcă în cămine.
Deși oferta părea tentantă, mulțimea a refuzat și a continuat drumul către Primărie, apoi spre Piața Unirii. Acolo, aproape de miezul nopții, protestul s-a încheiat, fiecare student întorcându-se la cămin.
Mădălina a povestit pentru jurnalul.ro surpriza de a găsi lumină în camere și calorifere dezmorțite în Tudor Vladimirescu. Promisiunea fusese, cel puțin parțial, îndeplinită.
Cu toate acestea, consecințele nu au întârziat să apară: câțiva tineri de la Universitate au fost sancționați, iar trei studenți au fost exmatriculați. Măsurile represive s-au oprit însă aici, autoritățile evitând escaladarea unui scandal care ar fi putut avea ecouri și mai ample.
Pe lângă ecoul vocilor studențești din 1987, ziua de 17 februarie a fost, de-a lungul istoriei, martoră a numeroase alte evenimente definitorii.
Cu secole înainte, în 1600, filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug la Roma, plătind cu viața pentru viziunea sa revoluționară asupra unui univers infinit, o mărturie a luptei pentru libertatea gândirii.
Mai târziu, în 1827, pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi, cel care a redefinit metodele de predare în învățământul primar și a promovat educația în mediul rural, a trecut în neființă.
O altă personalitate, scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu, „ambasadoarea sufletului românesc” așa cum o numea Nicolae Iorga, s-a stins din viață la Paris în 1947.
Pe scena politică mondială, în 2008, Kosovo și-a proclamat independența față de Serbia, un moment cu impact profund asupra echilibrului regional. Astfel, 17 februarie rămâne o dată cu multiple rezonanțe, de la revolte studențești la jaloane istorice, științifice și culturale.
