Dreyfus era un nume care înfuria Franța sfârșitului de secol – iar Theodor Herzl, corespondent la Paris, privea cu groază cum un val antisemit cuprindea străzile. Din acea revoltă avea să se nască o idee care va schimba destinul unui popor.
Absolvent al Facultății de Drept din Viena, Herzl își obținuse doctoratul în 1884, dar nu în justiție avea să-și găsească menirea. Spiritul său neobosit l-a purtat spre jurnalism și literatură.
Colabora la publicații de limbă germană când, în 1891, prestigiosul „Neue Freie Presse” l-a trimis la Paris ca reprezentant permanent. În capitala Franței, procesul Alfred Dreyfus i-a deschis ochii: ura împotriva evreilor nu era doar un ecou al trecutului, ci o forță vie, gata să devoreze.
Herzl și manifestul care a zguduit lumea
Hotărât să nu rămână pasiv, Herzl a început să lupte cu condeiul. În 1894 a scris o piesă de teatru – „Noul ghettou” – primul avertisment. A urmat un text mult mai radical. În 1895, terminase un manuscris pe care l-a publicat la Viena, pe 14 februarie 1896: „Judenstaat” – „Statul Iudeu”.
Broșura a stârnit un val de reacții furioase și dispute aprinse. Și totuși, puțini intui atunci că acele pagini urmau să devină Biblia unei mișcări care abia prindea contur.
Sionismul politic se naște la Basel
Sionismul nu era inventat de Herzl – curentul exista încă de la începutul anilor 1880. Dar el i-a dat o formă nouă, politică. Nu mai era vorba doar de colonizare agricolă în Palestina, ci de construirea unui cămin național evreiesc acolo, în patria istorică.
Și totul trebuia să se întâmple în limitele dreptului public. Herzl vedea în această viziune un scop dublu: de o parte, salvarea fizică a evreilor din Europa de Est, amenințați de pogromuri și mizerie; de alta, oprirea asimilării celor din vest, care își pierdeau identitatea.
Pentru el, întoarcerea la iudaism trebuia să precedă întoarcerea pe pământul strămoșesc – o conștiință națională modernă, nu doar o religie. În vara anului 1897, Herzl a convocat primul congres sionist la Basel, între 29 și 31 august.
Acolo s-a adoptat programul care avea să devină fundamentul sionismului politic. El însuși a fost ales președinte al comitetului executiv, de la Viena. Congresele aveau să devină anuale, iar mișcarea, alimentată de cuvântul său, a căpătat o dinamică nouă.
În 1902, Herzl a publicat un roman: „Altneuland” – „Țara veche, țara nouă”. În paginile lui, imagina cum va arăta Palestina peste 20 de ani, după o imigrare evreiască masivă.
Mulți au ridiculizat proiectul – evrei asimilați, rabini reformiști și ultraortodocși deopotrivă îl considerau o utopie, o poveste frumoasă. Ca răspuns, Herzl a ales un motto pentru romanul său, o frază care a rămas peste timp: „Dacă veți voi, nu va fi o poveste. ”
