Dacă ne uităm înapoi în istorie, vom descoperi că ideea de știri false, atât de la modă astăzi, există de când lumea. De fapt, există numeroase teorii, povești și „descoperiri” științifice despre care astăzi știm cu certitudine că au fost niște falsuri grosolane.
Ca să fie totul și mai rău, unele dintre aceste idei nu numai că erau acceptate ca adevăruri, dar au fost folosite ca pietre de temelie pentru a construi lumea în care trăim astăzi – mai bună sau mai rea. De cele mai multe ori, mult mai rea.
Căutând elixirul tinereții, chinezii au inventat un ucigaș extrem de eficient
Textele chinezești timpurii descriu elixire cu puteri magice, care puteau transforma un om într-o ființă divină sau care te puteau face invizibil. Sunt descrise mai multe substanțe care, odată consumate, îți permit accesul în lumea nemuritorilor, unde demonii și femeile de jad îți sunt servitori pentru eternitate.
Bineînțeles, toate acestea se referă la alchimie, un domeniu la mare căutare în urmă cu secole. Unii oameni își petreceau toată viața încercând să reproducă aceste elixire.
În anul 850, un alchimist din dinastia Tang a creat o formulă ce conținea „75 de părți salpetru, 15 părți cărbune și 10 părți sulf”. Chiar dacă nu l-a transformat pe alchimist într-un nemuritor, această substanța a avut un efect ce se va dovedi extrem de important.
Un text contemporan precizează:
„Au rezultat fum și flăcări, mâinile și fața (alchimistului) au ars și chiar casa unde era a ars din temelii.”
Asta, deoarece formula nu era tocmai elixirul tinereții, ci praful de pușcă. În acest caz, probabil cea mai mare ironie din istorie, căutând elixirul tinereții, alchimiștii au creat un lucru care va revoluționa războiul.
Creația lor a fost folosită prima dată ca armă în anul 904, când armata dinastiei Song din China i-a „tratat” cu praf de pușcă pe inamicii mongoli.
Crezând că puteau schimba natura prin voință, sovieticii au distrus agricultura și știința
În 1936, agronomul sovietic Trofim Lîsenko a prezentat o teorie bizară la Conferința Academiei Lenin din Moscova. Ideea lui Lîsenko submina toată munca de cercetare a geneticianului Nikolai Vavilov (care promova plantarea de culturi variate și creșterea plantelor prin selectarea exemplarelor cu trăsături dezirabile).
Lîsenko a venit cu ideea complet nebună că plantele pot ajunge să prospere în orice mediu doar prin expunerea îndelungată la acel mediu, timp de mai multe generații. Conducerea URSS a îmbrățișat cu drag ideea, întrucât corespundea perfect politicii de stat; la urma urmei, același lucru încercau și sovieticii să îl aplice populației.
Omul nou urma să se nască în decurs de câteva generații de expunere la comunism. Așa că teoria științifică (absolut corectă) a lui Vavilov a fost pusă la sertar, iar Vavilov însuși a fost trimis la închisoare, unde a murit de foame. Lîsenkoismul devenise fundamentul agriculturii sovietice.
Acest sistem a fost aplicat până în 1964, o perioadă în care a cauzat mai multe catastrofe. Țăranii sovietici erau educați că plantele se comportă ca niște buni tovarăși comuniști: exemplarele mai bine hrănite se vor sacrifica pentru ca și plantele vecine, mai firave, să aibă acces la nutrimentele necesare, iar împreună să facă față climei reci din Rusia.
Numai că plantele nu au respectat politica de stat. De fapt, aplicarea sistemului imaginat de Lîsenko a generat un șir lung de perioade de foamete și moarte.
Peste 3.000 de biologi și agronomi adevărați, care au avut curajul să spună că teoria lui Lîsenko este falsă, au fost închiși, asasinați sau pur și simplu „făcuți să dispară”. Din cauza lui Lîsenko, până la moartea lui Iosif Stalin, în 1953, genetica nu a existat în URSS, fiind decretată „pseudoștiință burgheză și capitalistă”.
Neurofiziologia, biologia celulară și alte discipline înrudite au fost, de asemenea, interzise. Lîsenko le-a spus liderilor sovietici ceea ce doreau ei să audă și, astfel, a oprit știința în loc pentru câteva zeci de ani.
Căutând un oraș făcut din aur, spaniolii au distrus câteva civilizații în căutarea lui
Poveștile despre existența unui oraș poleit cu aur, undeva în pădurile tropicale din America de Sud, au început în 1519, după ce conchistadorul Hernan Cortes l-a învins pe Montezuma și a distrus Imperiul Aztec.
Și, de parcă asta nu ar fi fost suficient, zvourile privind sursa averii colosale în aur a lui Cortes a început să străbată Europa. Aceste zvonuri și minciuni incredibile au dat naștere legendei lui El Dorado, un loc de o bogăție nemaivăzută.
Drept urmare, mii de europeni au început să facă tot orice pentru a ajunge în America de Sud, spre legendarul oraș de aur. În drumul lor spre realizarea acestui vis, au distrus totul.
În 1537, conchistadorii spanioli au masacrat populația Muisca și au secat lacul Guatavita, pe fundul căruia se spunea că s-ar găi intrarea în El Dorado. Când și-au dat seama că aurul nu era acolo, au căutat mai departe.
În încercarea de afla informații despre locul orașului, au prins, torturat și ucis băștinași. În tot acest proces, însă, europenii au realizat și primele hărți ale Americii de Sud.
Dacă hărțile sunt singurul lucru bun rezultat din trecerea prin foc și sabie a acestui continent, am fi putut la fel de bine să așteptăm inventarea sateliților.
