De peste patru secole, o pânză semnată de Jan Brueghel cel Bătrân păstra un secret pe care știința abia anul trecut l-a dezvăluit: liliecii pot prinde păsări în zbor și le devorează în aer. În 1611, maestrul flamand pictase deja această scenă.
Tabloul, intitulat „Aer”, pare la prima vedere o alegorie obișnuită a Renașterii: zei și muze, păsări exotice și animale domestice, toate înghesuite într-o compoziție densă.
Printre cele peste 60 de specii înfățișate se află însă un detaliu pe care specialiștii l-au considerat multă vreme o simplă ciudățenie artistică: un liliac din genul Nyctalus ține în fălci o pasăre cântătoare.
Liliacul prădător de păsări: confirmarea tardivă a științei
Până acum câțiva ani, niciun biolog nu ar fi putut spune că acest comportament există cu adevărat. Liliecii erau catalogați, în manuale, drept prădători de insecte, poate de fructe, niciodată de păsări.
Abia în urmă cu aproximativ două decenii, cercetătorii au început să bănuiască altceva, când au găsit pene de măcăleandru și de pițigoi albastru în excrementele unor lilieci. Confirmarea a venit în 2025.
Echipamente moderne de monitorizare 3D, capabile să înregistreze mișcări pe timp de noapte, altitudinea și sunetele emise de animale, au arătat că Nyctalus lasiopterus vânează păsări migratoare în timpul nopții, le smulge aripile și le mănâncă în aer, într-un proces care poate dura până la 20 de minute.
Dintre toate speciile de lilieci cunoscute, doar trei se hrănesc cu păsări, iar aceasta este singura care își consumă prada fără să aterizeze.
Atunci când rezultatele au fost publicate în revista PNAS, autorii au făcut o descoperire colaterală: aceeași imagine fusese deja fixată pe pânză cu 414 de ani în urmă.
„Simplul fapt că acest comportament de prădare, bine documentat astăzi, a fost reprezentat cu secole înainte de apariția dispozitivelor moderne de monitorizare sau a detectoarelor cu ultrasunete este remarcabil”, au notat ei în studiu.
Cum a știut pictorul acum patru secole?
Cum a aflat Brueghel despre un fenomen care se petrece la mare înălțime, în întunericul nopții, departe de ochii oamenilor? Cercetătorii au formulat mai multe ipoteze. Poate că artistul a asistat el însuși la un eveniment excepțional petrecut în timpul zilei.
Sau poate că a auzit de la alți observatori ai naturii, iar apoi a transpus relatarea în pânză. O altă posibilitate: în secolul al XVII-lea, oamenii remarcaseră deja penele din excrementele liliecilor și trăseseră singura concluzie logică. Opera este păstrată la Muzeul de Arte Frumoase din Lyon.
În centrul ei se află Urania, muza greacă a astronomiei și astrologiei, iar în fundal apar Apollo și Diana. Cele aproape 40 de specii de păsări europene, 14 specii exotice și câteva animale domestice sunt dispuse cu meticulozitate.
Dintre toate, doar varianta analizată în studiu – există mai multe versiuni, realizate fie de Brueghel, fie de ucenicii săi – conține scena cu liliacul și pasărea în gură. Specialiștii avertizează însă că nu orice detaliu dintr-un tablou alegoric trebuie luat ca pe o observație științifică.
Multe elemente au încărcătură simbolică. Totuși, în acest caz, forma corpului, dimensiunile și coloritul liliacului coincid perfect cu cele ale genului Nyctalus, iar pasărea, deși nu poate fi identificată exact ca specie, este clar o cântătoare.
“Nu poate fi o simplă coincidență”, spun autorii studiului. Descoperirea deschide o perspectivă neobișnuită asupra relației dintre artă și știință.
Digitalizarea accelerată a colecțiilor muzeale și dezvoltarea instrumentelor moderne de analiză, cred cercetătorii, vor scoate la lumină și alte informații științifice ascunse în operele artiștilor din trecut, completând astfel cercetările biologice contemporane.
