Cel mai precis test de personalitate compus din 4 întrebări

Indicatorul de Tip Myers-Briggs este un test de personalitate definitivat de Isabel Briggs Myers după 20 de ani de studii asupra teoriilor lui Carl Gustav Jung privind tipologiile de personalitate.

Scopul său era de a-i ajuta pe oameni să-și găsească un loc de muncă. După ce răspundeau la câteva întrebări din acest test de personalitate, primeau un raport succint. 

În urma acestuia, puteau găsi un post potrivit personalității și afinităților lor. Unele companii occidentale încă folosesc acest test de personalitate atunci când își selectează candidații pentru posturile vacante.

Iată o versiune scurtă a acestui test de personalitateConține numai patru întrebări și câte două opțiuni de răspuns. Asta-i tot!

Parcurge acest test de personalitate pentru a afla ce tip de persoană ești. Notează-ți combinația de litere, aceasta îți va spune ce tip de personalitate ai.

 

1. Săptămâna lungă și mai puțin plăcută pe care tocmai ai avut-o te-a extenuat. Cum o să-ți petreci weekend-ul?

test de personalitate 1_compressed

  • O să-mi sun prietenii ca să-i întreb ce planuri au. Am auzit că s-a deschis un restaurant nou / că o comedie simpatică rulează la cinema / că sunt reduceri mari în magazine. Ar trebui să ieșim cu toții împreună. E
  • O să-mi închid telefonul și o să stau acasă. O să mă uit la un nou episod din serialul meu preferat / o să fac un puzzle / o să citesc o carte. I

2. Care dintre aceste două descrieri ți se potrivește mai mult?

test de personalitate 2_compressed

  • Cel mai important lucru pentru mine este ce se întâmplă aici și acum. Evaluez situațiile reale și acord atenție detaliilor. S
  • Faptele concrete sunt plictisitoare. Îmi place să visez și să derulez evenimente viitoare în mintea mea. Mă bazez mai mult pe intuiție decât pe informație. N

3. Un concurent al angajatorului tău încearcă să te atragă. Ai îndoieli, pentru că salariul este mult mai mare acolo, dar colegii de la locul de muncă actual sunt oameni minunați. Mai mult, șeful tău ți-a dat de înțeles că te va recomanda pentru promovare când va ieși la pensie. Cum ai de gând să iei o decizie?

test de personalitate 3_compressed

  • O să aflu toate informațiile disponibile despre compania concurentă. O să-i cer managerului meu de la Resurse Umane sfatul și o să fac o schemă cu toate argumentele pro și contra. În astfel de cazuri, este important să cântărești toate argumentele și să evaluezi situația la rece. T
  • O să-mi ascult sentimentele și intuiția. Întotdeauna încerc să-mi urmez inima. F

4. Mai sunt două săptămâni până la nunta unor prieteni apropiați. Cum se desfășoară pregătirile?

test de personalitate 4_compressed

  • Acum o lună, am ales solistul care va cânta un mixaj cu cântecele noastre din anii de școală / am adunat fotografiile care ilustrează cel mai bine povestea de iubire a cuplului / le-am compus o poezie / mi-am călcat costumul / am făcut programări la coafor și machiaj. Prefer să am totul pregătit. J
  • De ce să mă pregătesc? O să mă distrez la petrecere. O să-mi improvizez discursul la nuntă. Cele mai bune lucruri se întâmplă spontan. P


Iar acum, îți poți afla tipul de personalitate, potrivit chestionarului Myers-Briggs.

Test de personalitate – ESTJ – Tipul „Manager”

Ești o persoană practică. Îți place să ai ordine în toate. Plănuiești și organizezi totul. Dar cel mai mult îți place să convingi oamenii că ai dreptate și să îi faci să gândească cum gândești tu. Privești viața realist și ai cea mai multă încredere în lucruri concrete.

Ești o fire deschisă la comunicare, la întâlniri cu oameni noi și la petreceri. Nu uiți niciodată să ai grijă de cei apropiați; îți poți exprima dragostea foarte bine.

11% bărbați, 6% femei

Test de personalitate – ENTJ – Tipul „Comandant”

Pentru tine, viața este o luptă. Fiindcă îți asumi riscuri și debordezi de curaj, începi cu ușurință lucruri noi. În același timp, îți evaluezi abilitățile destul de exact.

Îți plac noile tendințe și ești o persoană deschisă la idei noi. Gândești pozitiv și îți place sportul și tot ceea ce are legătură cu el.

3% bărbați, 1% femei

Test de personalitate – ESFJ – Tipul „Profesor”

Te înțelegi foarte bine cu oamenii și ești sufletul petrecerii. Ești un om atent, grijuliu și gata mereu să sară în ajutor. Asta, chiar dacă trebuie să-ți sacrifici interesul pentru alții.

Totuși, ești o persoană foarte independentă și, în general, obții totul fără ajutor. Aștepți sprijin emoțional de la cei iubiți.

17% femei, 8% bărbați

Test de personalitate – ESTP – Tipul „Mareșal”

„Participarea la luptă este mai importantă decât victoria”. Ei bine, asta nu te definește pe tine. Tu lupți ca să îți atingi scopurile prin orice mijloace.

Chiar dacă trebuie să folosești forța fizică. Te ții de un plan exact și nu suporți dependența și compromisurile.

Ești un luptător înnăscut, foarte activ și disciplinat. Poți evalua obiectiv cea mai stresantă situație. Apoi, reacționezi repede și cu precizie chirurgicală.

6% bărbați, 3% femei

Test de personalitate – ENFJ – Tipul „Mentor”

Ești o persoană emotivă și vorbăreață. Ai expresii faciale și gesturi din abundență. Manifești empatie față de emoțiile altor oameni și depistezi cea mai mică minciună.

Ești o persoană foarte geloasă și neîncrezătoare pe durata relațiilor de iubire. Deseori, ești gata să faci față evenimentelor din cauza abilității tale de a le anticipa.

3% femei, 2% bărbați

Test de personalitate – ENTP – Tipul „Inventator”

Ești un generator de idei și cauți mereu să creezi ceva nou. Te adaptezi ușor mediilor noi și stăpânești cu ușurință diferite metode de lucru.

Fiindcă nu îți plac tradițiile și rutina, îți schimbi des sfera profesională și hobby-urile. Astfel, ești un inovator și un pionier. Nu numai că poți crea idei noi, dar le și poți explica altora și poți face astfel încât să se adeverească.

4% bărbați, 2% femei

Test de personalitate – ESFP – Tipul „Politician”

Poți să-ți dai seama de oportunitățile din jurul tău. Adeseori, folosești această abilitate pentru a manipula oamenii. În relațiile tale cu ceilalți, îți urmărești interesul.

Totuși, încerci să-i impresionezi pe toți și să creezi aparența că ești o persoană simplă. Ești o persoană ancorată în prezent și nu îți place să pierzi timpul. Vrei rezultate imediate și îți displace profund birocrația.

10% femei, 7% bărbați

Test de personalitate – ENFP – Tipul „Campion”

Ești o persoană energică și iscoditoare. Ai capacități creative evidente. Combini trăsăturile introvertiților cu ale extrovertiților.

De aceea, nu numai că te înțelegi bine cu oamenii, dar ai și capacitate de empatie. Excelezi la dat sfaturi. Percepi viața cu toată diversitatea ei de posibilități.

Ai o imaginație bogată și un IQ foarte mare. Ești o persoană foarte armonioasă. Poți să-ți menții echilibrul într-un mediu care se schimbă rapid.

10% femei, 6% bărbați

Test de personalitate – INFP – Tipul „Tămăduitor”

Cu așa suflet de poet și de visător, armonia ta interioară este întotdeauna pe primul loc. Majoritatea gândurilor tale vin din adâncul ființei. Totuși, ai abilitatea de a prevedea evenimentele și de a înțelege bine oamenii.

Îți place să te îmbraci bine și să arăți impecabil în orice împrejurare. Cumpătarea nu te definește și adeseori pierzi simțul trecerii timpului și al realității.

5% femei, 4% bărbați

Test de personalitate – ISFP – Tipul „Compozitor”

Îți găsești bucuria în lucrurile simple. Faci față cu ușurință rutinei și monotoniei. Îți place să simți că este nevoie de tine.

De aceea, ajuți alți oameni, dar niciodată nu le încalci zona de confort. Nu suporți conflictele și poți întotdeauna să distrezi oamenii și să îi faci să râdă.

Ești un partener cu picioarele pe pământ, practic, grijuliu, tandru, demn de încredere și loial. Iei lumea așa cum e și nu încerci niciodată să iei conducerea și să manipulezi.

10% femei, 8% bărbați

Test de personalitate – INTP – Tipul „Arhitect”

Ești un intelectual și filosof și îți displace prea multă expresivitate. Cauți întotdeauna emoțiile calme și confortul. Acorzi atenție deosebită atunci când iei decizii.

Preferi să analizezi și să găsești legăturile dintre trecut, prezent și viitor. Ai o sensibilitate aparte la schimbări și nu le faci față cu ușurință.

Întotdeauna te preocupă gândurile și ideile tale, ceea ce îți creează deseori tensiuni interioare.

5% bărbați, 2% femei

Test de personalitate – INFJ – Tipul „Sfătuitor”

Ghicești foarte ușor oamenii și relațiile dintre ei. Identifici cu ușurință stările sufletești și talentele ascunse. De aceea, oamenii îți caută sfatul.

Totuși, ești o persoană foarte vulnerabilă; nu suporți agresiunea și lipsa iubirii. Intuiția este forța care te conduce. Ea este îndreptată spre interior, nu spre exterior.

Acest tip de persoană nu se oprește niciodată din a învăța. Consideră că dezvoltarea de sine este o prioritate. Cunoscându-te pe tine, îi ajuți pe ceilalți.

2% femei, 1% bărbați

Test de personalitate – INTJ – Tipul „Care inspiră”

Ai o lume interioară bogată, din care îți extragi ideile tale uimitoare. Încerci să atingi excelența și vrei să îmbunătățești totul și pe toți.

Totuși, ai dificultăți în relațiile cu oamenii. Adeseori, te distanțezi intenționat pentru a-ți demonstra independența. Poți să-ți fixezi priorități și să ai încredere în intuiția ta.

3% bărbați, 1% femei

Test de personalitate – ISFJ – Tipul „Protector”

Nu suporți falsitatea și lipsa de sinceritate în relații. Identifici „străinii” și îi ții la distanță. Pentru cei aflați „în interiorul cercului încrederii” faci totul și nu ceri nimic în schimb.

Acorzi o atenție deosebită cuvintelor și faptelor. Ești o persoană cumsecade și grijulie. Scopul tău principal este de a ajuta oamenii și de a-i face mai fericiți.

19% femei, 8% bărbați

Test de personalitate – ISTP – Tipul „Bun la toate”

De obicei, omul bun la toate are o minte cu înclinații tehnice și îi place să facă lucrurile cu mâna lui. Nu te grăbești să iei decizii și preferi să gândești înainte de a acționa.

Întotdeauna faci față termenelor-limită, iar punctualitatea te definește. Percepi lumea prin intermediul sentimentelor.

Ai o opinie obiectivă despre lucrurile care se întâmplă în jurul tău. Prin natura ta, ești o persoană comunicativă, dar refuzi comunicarea dacă simți o lipsă de sinceritate.

9% bărbați, 2% femei

Test de personalitate – ISTJ – Tipul „Inspector”

Iată atributele care te definesc: grijuliu, meditativ, responsabil. Ești o persoană de încredere, dar nu iei niciodată lucrurile așa cum sunt.

Analizezi întotdeauna informația pe care o primești. Nu te interesează comunicarea pe termen lung. Ești un om orientat către scopul final.

Îți place disciplina și ordinea și adeseori ești pedant. Nu trăiești în vise, ci numai „aici și acum”.

15% bărbați, 7% femei

Cum ți s-a părut testul? Ce tip de personalitate ai? Scrie-ne în secțiunea de comentarii. Descoperă și testul care îți spune în ce țară ar trebui să trăiești.

Articole fascinante

  • Laila spune:

    Tipul Inspector

  • Sorin Popa spune:

    Interesant… mie mi s-a potrivit.

  • Victoria Moldovan spune:

    Da,mi s-a potrivit perfect!Am facut si unul-Proiecteaza-ti casa-a iesit la fel,aceleasi caracteristici.

  • >