Sistemul de măsurare a temperaturii în Fahrenheit a fost introdus de fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit în 1724 și se bazează pe două puncte fixe: punctul de îngheț al apei la 32 °F și punctul de fierbere al acesteia la 212 °F, sub presiunea atmosferică standard la nivelul mării.

Această metodă de măsurare a fost creată prin extinderea lucrărilor anterioare ale astrologului danez Ole Rømer.

Fahrenheit a determinat punctele de referință ale scării sale prin observații și ajustări care includ un punct de 0 grade definit de temperatura unei soluții de gheață, clorură de amoniu și apă, și un punct de 96 de grade reprezentând temperatura normală a corpului uman. De

-a lungul timpului, unitatea de măsură Fahrenheit a fost utilizată în țările vorbitoare de limbă engleză pentru aplicații medicale, industriale și climatice.

Începând cu anii 1960, majoritatea acestor țări au adoptat scara Celsius, dar Statele Unite, împreună cu teritoriile sale inclusiv Puerto Rico, Insulele Virgine Americane și Guam, au continuat să folosească scara Fahrenheit.

Alte țări care mai folosesc astăzi scara Fahrenheit în diverse contexte sunt Bahamas, Palau, Belize, Insulele Cayman, Statele Federate ale Microneziei și Insulele Marshall.

În Canada, deși se utilizează predominant scara Celsius, mai există unele referințe la Fahrenheit, în special în prognozele meteo la graniță și setările pentru electrocasnice, cum ar fi cuptoarele și termostatele.

Acest fenomen este rezultatul păstrării unor unități tradiționale alături de Sistemul Internațional de Unități (SI), promovat de guvernul canadian. În Uniunea Europeană, temperaturile sunt în principal exprimate în Celsius sau Kelvin, iar scara Fahrenheit apare doar ca opțiune suplimentară.

Această realitate evidențiază varietatea unităților de măsură a temperaturii folosite la nivel global, fiecare având rădăcini istorice și culturale diferite.