O mie de milisecunde. Atât durează o explozie radio rapidă. În 2007, astronomii au descoperit că aceste fulgerări cosmice există – și de atunci nu au reușit să le lege definitiv de o sursă anume.
Acum, pentru prima dată, un obiect detectat într-o altă galaxie pare să fie cel mai apropiat indiciu al originii lor. Pe 16 martie 2025, rețeaua radio CHIME Outriggers, modernizată, a prins un semnal puternic venit din galaxia NGC 4141.
La doar 130 de milioane de ani-lumină de Pământ, distanța era suficient de mică pentru ca astronomii să spere la o localizare precisă. Și au reușit: au fixat poziția exploziei – numită FRB 20250316A – cu o acuratețe care le-a permis să îndrepte Telescopul Spațial James Webb exact în acel punct.
Era o ocazie rară. „Am putut, pentru prima dată, să aducem ochiul în infraroșu al JWST asupra locului unui FRB”, spune Peter Blanchard, cercetător la Observatorul Harvard College. Ce a găsit echipa? O sursă slabă de lumină, aproape lipită de locul exploziei.
Sistem binar sau magnetar solitar în inima fenomenului
Obiectul a primit numele NIR-1. În imaginile în infraroșu, astronomii l-au descris ca pe o stea gigantică roșie – adică o stea similară Soarelui, dar aproape de sfârșit – sau ca pe o stea masivă de vârstă mijlocie. Niciuna dintre variante nu poate produce, singură, o explozie radio rapidă.
Atunci cum se leagă? Răspunsul propus de cercetători implică un sistem binar. În scenariul principal, NIR-1 ar fi însoțită de o stea neutronică invizibilă. Materia atrasă de la steaua vizibilă către însoțitoarea compactă ar putea crea exact condițiile care generează un FRB.
Totuși, echipa a găsit în vecinătate și un mic roi de stele tinere și masive. Așa a apărut o a doua explicație: una dintre acele stele masive s-ar fi putut prăbuși deja într-un magnetar – o stea neutronică cu un câmp magnetic extrem de puternic.
Un magnetar izolat, prea slab pentru a fi văzut direct de JWST, ar fi putut declanșa explozia.
Suntem mai aproape de rezolvarea enigmei cosmice
Cercetătorii au exclus și alte posibilități. Un roi dens de stele bătrâne sau o stea gigantică masivă ar fi produs un semnal infraroșu mult mai puternic decât cel observat. Așa că rămân două căi principale: fie o pereche stelară, fie un magnetar solitar.
Sau, poate, semnalul infraroșu al NIR-1 este doar o emisie reflectată de la erupția care a generat FRB-ul – o ipoteză pe care doar observațiile viitoare ale JWST o pot verifica, urmărind dacă sursa se estompează în timp.
Studiul, publicat în The Astrophysical Journal Letters, marchează un pas uriaș într-o căutare care durează de aproape două decenii.
„Capacitatea de a izola stele individuale în jurul unui FRB începe să ne arate ce fel de sisteme stelare produc aceste explozii”, explică Edo Berger, coautor al cercetării. Pentru prima dată, nu mai avem doar un fulger – avem și un punct de plecare.
