În apartamentele pasionaților de pești, apa uzată care ajunge la canalizare conține substanțe prețioase pentru plante. Acvariștii scot zeci de litri de apă la fiecare curățare, fără să știe că aruncă un îngrășământ aproape gata preparat.
În ecosistemele acvatice de apă dulce, peștii produc deșeuri, iar filtrele captează bacteriile. Azotul, fosforul și microorganismele benefice se acumulează natural în acest mediu închis. Exact aceleași elemente pe care plantele de interior le caută în sol.
Monstera și crinul păcii au prosperat
Specialiștii citați de The Guardian au testat ipoteza: ce s-ar întâmpla dacă apa din acvariu ar înlocui o parte din fertilizanții sintetici?
Au ales două specii populare – monstera și crinul păcii (Spathiphyllum) – și au udat-o exclusiv cu apă colectată din schimburile parțiale, după ce a stat la temperatura camerei. Timp de o lună, ambele plante nu doar că nu au suferit, ci au arătat o dezvoltare sănătoasă.
Crinul păcii a produs chiar o frunză nouă în intervalul monitorizat. Singurul dezavantaj semnalat a fost mirosul specific al lichidului din acvariu – dar acesta s-a risipit imediat după udare, fără să persiste în aerul casei.
Un supliment, nu un înlocuitor complet
Totuși, metoda nu poate înlocui complet fertilizanții comerciali. Concentrațiile de nutrienți variază enorm – depind de tipul acvariului, de speciile de pești, de când au fost hrăniți ultima oară.
Ca supliment între aplicațiile obișnuite, apa din acvariu oferă un câștig colateral: în loc să polueze canalizarea, hrănește frunzele.


