De la pinguinul omorât în bătaie, la câinii prea agresivi pentru a se împerechea, iată patru specii de animale care au dispărut din cauza neatenției, cruzimii și ignoranței oamenilor.

Cyprinodon nevadensis calidae a fost o specie de pește care trăia într-un areal restrâns din California, SUA, renumit pentru sale izvoarele termale.

Peștii erau adaptați pentru a trăi în apa caldă a râurilor alimentate de izvoare și nu ar fi dispărut dacă omul nu intervenea în habitatul lor.

În anii ’50 și ’60, izvoarele termale din zonă au devenit foarte populare, iar construcția de bazine pentru turiști a însemnat sfârșitul pentru acești pești.

În 1965, albiile râurilor au fost modificate pentru a face loc bazinelor. Acest lucru a dus la schimbarea curenților, iar temperatura apei din aval a crescut până dincolo de punctul la care peștii puteau supraviețui.

Un an mai târziu, în 1966, mai existau doar câteva exemplare de Cyprinodon nevadensis calidae. Ultimul exemplar a fost văzut pe 2 februarie 1970, iar în 1981 autoritățile au declarat specia dispărută.

Marele pinguin nordic (Pinguinus impennis) a fost o pasăre care trăia în zona Atlanticului de Nord. Incapabilă să zboare, pasărea își depunea ouăle la sol doar pe anumite insule nelocuite, care îi ofereau protecție împotriva fenomenelor meteo și prădătorilor.

Mica pasăre era o țintă ușoară pentru oameni, care o vânau pentru pene și pentru carne. Specia a fost hăituită până aproape de dispariție, la începutul secolului XIX. Numeroasele încercări ulterioare de redresare a populației au eșuat.

Ultimul exemplar văzut vreodată în apele Marii Britanii a fost ucis în bătaie cu bâta, în 1840, de niște marinari care l-au confundat cu o vrăjitoare.

Patru ani mai târziu, toate celelalte păsări au fost omorâte după ce muzeele, realizând că specia urma să dispară, au început să le ofere recompense vânătorilor pentru exemplarele pe care le aduceau.

Ultima pereche de păsări, descoperită clocind un ou, a fost ucisă pe 3 iunie 1844. La cererea unui comerciant care voia animalele, doi pescari islandezi au sugrumat păsările și au zdrobit oul.

Lupul marsupial era o creatură bizară care trăia pe insula australiană Tasmania. Animalul semăna cu un câine mare, cu păr scurt și tipar dungat, cu o coadă lungă și groasă, asemănătoare cu a cangurilor.

Atât femelele, cât și masculii aveau marsupiu. Masculii aveau și o pungă scrotală, în care își retrăgeau scrotul.

Datorită trăsăturilor ieșite din comun, lupul marsupial a devenit o țintă predilectă a vânătorilor. În anii ‘20, specia a fost vânată până aproape de dispariție. Potrivit unor relatări, a supraviețuit un singur exemplar, un mascul botezat Benjamin.

Din păcate, și Benjamin, care se afla la grădina zoologică din Hobart, ar fi avut parte de un sfârșit tragic: un îngrijitor de la zoo ar fi uitat să îi deschidă cușca în care dormea, iar animalul ar fi murit în frig. Totuși, această versiune nu a fost confirmată niciodată oficial.

Câinele de Cordoba a fost o rasă neobișnuită, cunoscută pentru ferocitatea inegalabilă și aparenta incapacitate de a simți durere sau frică.

Câinii de Cordoba au fost crescuți doar pentru luptă, cel mai probabil de argentinieni, cândva la sfârșitul secolului XIX. O încrucișare între mai multe rase celebre pentru dimensiune și forță, precum boxerul, mastiff-ul și bull terrier-ul, câinii de Cordoba atacau orice și pe oricine.

Însă tocmai acest instinct puternic, „cultivat” de oameni, a dus la dispariția rasei: din cauza agresivității, perpetuarea rasei s-a dovedit imposibilă.

În loc să se împerecheze, cele mai multe exemplare alegeau să se lupte până la moarte. Astfel, numărul câinilor de Cordoba a scăzut progresiv și, într-un final, rasa a dispărut.