Sub munte, la mii de metri adâncime, gazul curge deja. Doar că nimeni nu l-a căutat până acum sistematic. Hidrogenul natural, prins în roci, ar putea schimba radical lupta cu emisiile de carbon – mai ales în industriile unde electrificarea e aproape imposibilă: oțelul, navele, chimicalele.
Problema e că, până acum, producția artificială de hidrogen e scumpă și consumă enorm de multă energie. Așa că oamenii de știință s-au întrebat: de ce să nu extragem direct ceea ce natura a produs deja?
Un studiu recent a luat la puricat niște candidați surprinzători: Alpii, Pirineii și Munții Baetici.
Alpii și Pirineii ascund rezervoare promițătoare
Cercetătorii au construit simulări ale mișcării plăcilor tectonice, urmărind în detaliu cum s-au ridicat lanțurile muntoase. Rezultatul? Alpii și Pirineii par să aibă un ritm favorabil. În timp ce munții se înălțau, roci din mantaua terestră au fost aduse la suprafață, exact în condițiile potrivite.
Acolo, apa a infiltrat aceste roci, a declanșat reacții chimice și a eliberat hidrogen. Gazul, mai ușor, a urcat în sus, prinzându-se în straturi poroase de deasupra – exact ca într-un rezervor natural.
De ce Munții Baetici au fost o dezamăgire
Dar nu toate lanțurile muntoase sunt la fel de darnice. Analiza Munților Baetici, din sudul Spaniei, a arătat o cu totul altă poveste. Acolo, ridicarea și eroziunea au fost mult prea rapide. Timpul a fost insuficient pentru ca reacțiile să producă cantități importante de hidrogen.
Iar rocile care ar fi putut servi drept capcane pentru gaz au fost, cel mai probabil, spălate de eroziune. Nimic de exploatat. Metoda folosită de cercetători – simulări tectonice – poate fi aplicată acum și altor zone muntoase din lume.
Dacă vor găsi rezervoare similare, costurile hidrogenului ar putea scădea dramatic. Iar asta înseamnă o șansă reală pentru industriile grele, unde fără hidrogen, decarbonizarea rămâne un vis. Sub crestele Alpilor, poate, doarme deja soluția.
