Agoge, sistemul educațional spartan: „Fabrica” de războinici de elită din Antichitate

Mulțumită Bătăliei de la Termopile, din 480 î.e.n., în care câțiva soldați spartani au avut curajul de a lupta până la moarte împotriva unei armate persane mult mai mari, războinicii din Sparta au intrat în istorie cu renumele de militari cu tenacitate fără egal.

Chiar și astăzi, cuvântul „spartan” evocă imaginea unui luptător extrem de priceput, neînfricat și indiferent în fața durerii. Dar cum au ajuns spartanii atât de buni?

Ruinele teatrului din Sparta. În fundal, Muntele Taygetus. Foto: Wikimedia

Unul dintre factori a fost agoge, sistemul educațional al orașului-stat grec, care folosea metode extreme pentru a pregăti băieții să fie cetățeni și soldați spartani.

Agoge își propunea să insufle virtuți militare: forță, rezistență, solidaritate. A realizat toate acestea, dar cu un cost ridicat, transformând copilăria băieților spartani într-o experiență traumatică, după standardele de astăzi.

Antrenamentul începea la o vârstă fragedă

Potrivit istoricului antic grec Plutarh, care a trăit la câteva secole după perioada de glorie a Spartei, din anii 400 î.e.n., spartanii începeau să-i transforme pe copii în soldați încă din primele luni după naștere, când sugarii de sex masculin erau evaluați de bătrâni.

Copiilor „bine făcuți și puternici” li se permitea să trăiască, pe când cei care erau considerați nesănătoși sau diformi erau lăsați la poalele unui munte să moară.

La vârsta de șapte ani, băieții spartani erau transferați de la părinți în grija statului, unde erau organizați în companii în care locuiau, studiau și se pregăteau din punct de vedere militar.

„Băiatul a cărui judecată excela și care era cel mai curajos în luptă era făcut căpitan al companiei. Toți ceilalți erau atenți la el, ascultându-i ordinele și supunându-se pedepselor sale, așa că pregătirea lor era o practică a ascultării”, scria Plutarh.

Chiar dacă Plutarh a scris că tinerii spartani primeau puțină educație, istoricii din zilele noastre au găsit surse care susțin că băieții primeau „educația elementară standard: lectură, scriere, matematică, muzică și dans”.

„Selectarea copiilor în Sparta”, de Jean-Pierre Saint-Ours (1785). Foto: Wikimedia

Pentru a-i întări și mai mult, spartanii îi obligau pe băieți să meargă desculți. Rareori îi scăldau sau foloseau unguente, astfel încât pielea lor devenea dură și uscată, amintește Plutarh.

Drept îmbrăcăminte, li se dădea o singură mantie pe care să o poarte pe tot parcursul anului, pentru a-i face să învețe să suporte căldura și frigul. Copiii își confecționau propriile paturi din plante pe care trebuiau să le smulgă din pământ cu mâinile goale, pe malurile râurilor.

Potrivit lui Plutarh, pe măsură ce copiii creșteau, li se cerea să facă exerciții fizice din ce în ce mai solicitante, pentru a-și dezvolta corpurile.

După cum observă Donald Kyle în cartea „Sport și spectacol în lumea antică”, tinerii spartani trebuiau să se prezinte cu regularitate, în pielea goală, la inspecția fizică. Aceia care nu arătau suficient de în formă erau biciuiți.

Băieții spartani participau la concursuri brutale

Pe lângă competițiile de atletism și lupte, participau și la un concurs deosebit de brutal în cadrul căruia două echipe încercau să se scotă reciproc dintr-un spațiu delimitat împingându-se, lovindu-se cu picioarele și mușcându-se.

Pentru a face viața și mai dură, băieții spartani aveau un regim alimentar sărăcăcios. Xenofon, un filozof și istoric care a trăit de la sfârșitul anilor 400 până la mijlocul anilor 300 î.e.n., menționează că unul dintre scopurile dietei era să-i mențină atletici. Licurg, fondatorul sistemului spartan, credea că astfel aveau să devină mai înalți.

Dar foamea băieților trebuia, de asemenea, să-i facă mai îndrăzneți și să le dea curajul de a fura, „pentru a-i face mai pricepuți în a obține provizii și pentru a lupta mai bine”, a scris Xenofon.

Sparta, reprezentare din Cronica de la Nürnberg (1493). Foto: Wikimedia

Însă, pentru a se asigura că au învățat viclenia, băieții care erau prinși furând erau biciuiți. De asemenea, pedepsele dure erau o parte importantă a sistemului de instruire spartan.

Spartanii chiar le-au integrat într-un ritual anual, în care băieții încercau să fure brânzeturi de pe un altar al templului, evitând în același timp gardienii înarmați cu bice.

Biciuirea era un test de curaj și stoicism. Tinerii spartani demonstrau astfel public puterea pe care o aveau.

Agoge era un proces continuu de încercări din ce în ce mai dureroase, dar era un pas vital pentru a deveni cetățean și soldat spartan cu drepturi depline.

Totuși, pregătirea militară riguroasă nu făcea parte din agoge; aceasta începea cu adevărat doar la maturitate. Obiectivul său real era de a-i pregăti pe bărbați să fie membri fideli societății, gata să sacrifice totul pentru Sparta.

Spre deosebire de alte orașe-state grecești, Sparta avea o stabilitate socio-politică ieșită din comun. Aceasta, datorită faptului că educația le insufla băieților comportamente în care armonia și cooperarea erau la loc de cinste.

Accentul pe care școala îl punea pe pregătirea fizică îi ajuta pe soldații spartani pe câmpul de luptă. Îi făcea mai duri, mai puternici, mai capabili să susțină greutatea unui scut masiv din lemn și să reziste sub arșița soarelui vara.

Statuia lui Licurg, Bruxelles, Belgia. Foto: Wikimedia

Adevăratul secret al spartanilor nu era capacitatea fizică sau indiferența față de durere și suferință, ci mai degrabă o organizare superioară.

Trupele spartane repetau neîncetat, până când puteau executa tacticile la perfecție. Cel mai probabil, pregătirea în manevre tactice le-a conferit soldaților spartani avantajul pe câmpul de luptă.

Potrivit lui Plutarh, spartanii continuau instrucția militară aproape toată viața.

„Nimănui nu i se permitea să trăiască după bunul plac. În orașul lor, ca într-o tabără militară, aveau întotdeauna un regim strict ordonat”, a scris Plutarh.

Abia când un spartan ajungea la 60 de ani i se permitea să se retragă din armată, dar nu erau numeroși cei care trăiau atât de mult.

Sistemul care le-a adus declinul

Dar stabilitatea pe care a încurajat-o agoge a dus, de asemenea, la o anumită inflexibilitate. Cu toată eficiența lor, spartanii s-au bazat foarte mult pe un set limitat de manevre. Când au dat greș, nu au avut un „plan B”.

Din cauza mentalității deosebit de rigide create prin sistemul educațional, spartanii se preocupau foarte puțin de problemele din societatea lor, precum distribuirea inechitabilă a proprietăților și declinul demografic.

„Leonida”, sculptură din secolul V î.e.n. descoperită în 1926. Foto: Wikimedia

Toate acestea au dus în cele din urmă la un blocaj conceptual; spartanii nu și-au putut imagina niciun alt fel de viață, fiindu-le imposibil să aducă inovații în război sau în politică.

Astfel, tocmai regimul care a ajutat la crearea faimoșilor războinici neînfricați a contribuit și la căderea Spartei.

În 371 î.e.n., Teba, un oraș-stat rival, a învins Sparta în Bătălia de la Leuctra folosind manevre de cavalerie neconvenționale, pe care spartanii, inflexibili, nu le-au putut contracara.

Acest fapt a pus capăt dominației militare a Spartei, deși reputația războinicilor săi a intrat definitiv în istorie.

Ca să știi mai mult, citește „Cele mai frumoase Istorii”

Herodot a fost un călător neobosit, o împrejurare care este decisivă pentru atitudinea sa de istoric. Deși s-a folosit cât mai mult posibil de scrierile predecesorilor săi în domeniu, cercetarea, despre care vorbește la începutul lucrării, este o muncă personală, o colectare de date la fața locului. Șederile sale în centrele culturale și politice ale lumii antice au fost prelungite, a călătorit în toate țările grecești și a ajuns până la Marea Neagră, Cipru, Egipt, Cythera, Tyr.

Cunoștințele dobândite în călătoriile sale se reflectă în prima parte a lucrării, în timp ce în partea a doua, în care relatează istoria Greciei, se bazează pe informatori autohtoni și pe relațiile cu cei mai distinși oameni care i-au fost contemporani.

Cea mai mare valoare a operei lui Herodot constă în conținutul ei. Pe de o parte, Herodot și-a concentrat expunerea pe partea cea mai glorioasă a istoriei Greciei de până la el, pe lupta eroică a unui popor mic, grecii, împotriva monstruoasei puteri a Persiei, iar, pe de altă parte, și-a organizat lucrarea în așa fel încât să cuprindă din abundență știrile interesante despre obiceiurile și instituțiile grecilor și ale barbarilor.

În „Cele mai frumoase Istorii”, cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului și nemuritoarea poveste a războaielor cu perșii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliți de la Termopile, aroganța regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.

„Cele mai frumoase Istorii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu