La mii de metri sub suprafața oceanului, presiunea este atât de mare încât sfărâmă aproape orice. Dar tocmai această forță colosală scoate la iveală o sursă neașteptată de hrană pentru locuitorii abisali.
Cercetări recente arată că microbii din adâncuri nu duc o viață atât de săracă pe cât se credea până acum. Totul începe cu un fenomen numit „zăpadă marină” – particule fine de alge și microorganisme moarte care plutesc în derivă spre fund.
Pe măsură ce acestea se scufundă, ceva neobișnuit se întâmplă. Când ajung la adâncimi cuprinse între 2 și 6 kilometri, presiunea hidrostatică uriașă le strânge ca un storcător gigantic, forțând compușii organici să iasă afară.
Carbon și azot dizolvat se eliberează treptat, hrănind coloniile bacteriene din jur.
Mai puțin carbon stocat decât se credea
Estimările sunt uimitoare: în timpul căderii, zăpada marină poate pierde până la 50% din carbon și între 58% și 63% din azot. Acest mecanism răstoarnă o convingere veche de zeci de ani.
Specialiștii au presupus mult timp că majoritatea carbonului transportat de aceste particule ajunge să fie îngropat adânc în sedimentele fundului oceanic, rămânând captiv acolo milioane de ani – exact procesul care a generat petrolul și gazele naturale.
Dacă însă o mare parte din carbon se scurge pe drum, înseamnă că mult mai puțin ajunge să fie stocat definitiv. În loc să fie sechestrat în sedimente, carbonul rămâne dizolvat în apa adâncă timp de sute sau chiar mii de ani, înainte de a reveni la suprafață și, în cele din urmă, în atmosferă.
Această descoperire modifică profund modul în care oamenii de știință calculează capacitatea oceanelor de a stoca dioxid de carbon. Modelele climatice actuale ar putea fi mult prea optimiste.
Laboratorul confirmă, urmează testul în Arctic
Pentru a demonstra că fenomenul este real, biologul Peter Stief și echipa sa au recreat zăpada marină în laboratoarele Centrului Danez pentru Cercetări Hadale.
Au folosit rezervoare speciale de presiune rotative, iar experimentele au confirmat așteptările: nutrienții storși – în principal proteine și carbohidrați – au stimulat instantaneu bacteriile. În doar două zile, numărul acestora a crescut de 30 de ori, iar respirația lor s-a accelerat dramatic.
Urmează acum pasul hotărâtor. Cercetătorii plănuiesc să verifice aceste amprente moleculare direct în ocean, într-o expediție în Arctic, la bordul navei Polarstern. Dacă natura confirmă ceea ce a arătat laboratorul, înțelegerea noastră asupra ciclului global al carbonului va fi rescrisă din temelii.
