O stea a încălcat granițele Sistemului Solar acum 2,5 milioane de ani. Nu era o simplă vizită cosmică: distanța față de Soare a fost atât de mică, încât gravitația sa a smuls din anonimat sute, poate mii de comete. Astăzi, cercetătorii cred că efectele acelei întâlniri încă se resimt.

Vecinătatea noastră galactică nu este statică. Toate stelele din Calea Lactee se mișcă, iar cea mai apropiată de noi în prezent, Proxima Centauri, se află la 4,2 ani-lumină. Însă acum milioane de ani, o altă stea a fost mult mai aproape.

Un studiu recent, bazat pe datele furnizate de telescopul Gaia al Agenției Spațiale Europene, a urmărit traiectoria unei stele numite HD 7977. Calculele arată că aceasta a trecut pe lângă Soare la o distanță cuprinsă între 4.000 și 25.000 de unități astronomice.

O unitate astronomică reprezintă distanța medie dintre Pământ și Soare.

Pentru a înțelege amploarea, cercetătorii au analizat și orbitele cometelor descoperite recent, iar concluzia este că HD 7977 s-a apropiat și mai mult: între 6.000 și 10.000 de unități astronomice, adică doar 35 până la 58 de zile-lumină.

Perturbații gravitaționale în norul Oort

La scară cosmică, aceasta este o apropiere uluitoare. O astfel de perturbație gravitațională este suficient de puternică pentru a destabiliza norul Oort, imensa înveliș de gheață și rocă care înconjoară Sistemul Solar.

Din acest nor provin cometele cu perioadă lungă, cele care au orbite ce durează milioane de ani. În mod obișnuit, mișcarea lor este dictată de câmpul gravitațional al Căii Lactee. Dar o stea care trece suficient de aproape le poate smulge din această rutină și le poate arunca direct spre Soare.

Aceste obiecte, numite „comete noi”, ajung pentru prima dată în interiorul Sistemului Solar. Dacă traversează zonele interioare, interacțiunile cu planetele le pot modifica orbitele, scurtându-le perioadele.

„Trăim într-o perioadă neobișnuită”, spune Nathan Kaib, cercetător la Planetary Science Institute din SUA.

Potrivit analizei sale, distribuția actuală a orbitelor cometelor sugerează că steaua HD 7977 a jucat un rol dominant în generarea cometelor noi, înlocuind influența obișnuită a Câmpului galactic.

„Asta înseamnă, de asemenea, că ne aflăm în ultimele etape ale unei ploi de comete rare și puternice”, adaugă el. Cu alte cuvinte, evenimentele care au zguduit norul Oort acum 2,5 milioane de ani ar putea să se fi stins abia acum.

Modele matematice versus realitatea observațiilor astronomice

Ipoteza nu este, însă, lipsită de fisuri. Kaib și colegul său Sean Raymond, de la Universitatea din Bordeaux, au construit simulări pentru a replica efectele trecerii stelei asupra populației de comete. Rezultatele nu se potrivesc perfect cu ceea ce observă astronomii.

„Dimensiunile orbitelor obținute în simulările noastre nu coincid bine cu distribuția reală”, recunoaște Raymond. „Este posibil să ne lipsească unele procese fizice importante, iar acest lucru ne-ar fi putut face să interpretăm greșit datele. ” Explicațiile alternative nu lipsesc.

Poate că Sistemul Solar este mai complex decât arată modelele actuale. De exemplu, jeturile de gaz pe care cometele le eliberează pe măsură ce se apropie de Soare ar putea influența orbitele mult mai mult decât se crede. Sau poate că discrepanțele vin dintr-o combinație de factori încă necunoscuți.

O confirmare ar putea veni în curând, grație misiunii Gaia. „Partea bună este că predicția va putea fi testată repede”, spune Kaib. Noile date despre mișcarea stelelor, pe care ESA le va publica în următoarele 6 până la 12 luni, vor trasa cu mai multă precizie traiectoria lui HD 7977.

Atunci vom ști dacă acea stea a fost cu adevărat declanșatorul unei furtuni cosmice care încă nu s-a potolit.