La opt ani, Kathy Hobbs a anunțat cu o voce care nu trăda niciun dubiu că nu va apuca ziua în care împlinește șaisprezece. Familia și prietenii au ascultat-o, dar au crezut că e doar o copilă speriată. Copilăria ei fusese deja ciuntită de prea multe pierderi. Părinții au divorțat.
Cea mai bună prietenă a murit în clasa a șaptea, inima i s-a oprit brusc. De atunci, Kathy s-a retras în propria umbră și repeta mereu aceeași profeție: nu va trăi mai mult de șaisprezece ani. Mama ei, Vivian, a încercat să rupă vraja.
S-a mutat cu Kathy și sora ei mai mică la Las Vegas, în 1986, sperând într-o nouă viață. La început, schimbarea a părut să funcționeze. Kathy și-a făcut prieteni, a început să zâmbească din nou. Dar pe măsură ce data fatidică se apropia, frica a revenit.
Își petrecea zilele între patru pereți, refuzând să iasă. În dimineața zilei de 20 aprilie 1987, când a împlinit șaisprezece ani, a ieșit din cameră cu un zâmbet pe care Vivian nu-l mai văzuse de ani. „Am reușit, mamă. Am ajuns la șaisprezece ani.
Nu credeam că o să trăiesc până acum”, i-a spus, în ochi o ușurare aproape dureroasă. A început să viseze din nou. S-a înscris la o școală de cosmetică, plănuia să-și deschidă propriul salon. Viitorul părea, în sfârșit, posibil.
Noaptea în care coșmarul a devenit realitate
Trei luni și trei zile mai târziu, pe 23 iulie 1987, în jurul orei 23:00, Kathy a ieșit din apartament să cumpere un roman de dragoste. A insistat să o sărute pe Vivian înainte să plece – poate că presimțea că mama ei va dormi până la întoarcere.
La 23:17, bonul de casă a fost printat la un supermarket din apropiere. Vânzătorul și-a amintit de ea. A fost ultima dată când cineva a văzut-o în viață. Dimineața, Vivian a găsit patul gol. În aceeași noapte, la ora 3:00, avusese un vis violent: o senzație de lovitură în cap, apoi liniște.
Și gândul: „Ei bine, acum s-a terminat. ” Nouă zile mai târziu, un drumeț care căuta cristale în deșertul Mojave, lângă Lacul Mead, a dat peste trupul unei fete. Avea un traumatism cranian provocat de un obiect contondent. Urme de pneuri, pietre stropite cu sânge – semnele unei lupte înfricoșătoare.
Visul mamei se reflecta în realitate.
Anchetă, indicii și o întrebare fără răspuns
În camera lui Kathy, polițiștii au găsit scrisori pe care le scriseseră cu o lună înainte de a împlini șaisprezece ani. Își îndemna familia să nu se gândească prea mult la moartea ei inevitabilă. La trei luni după crimă, un apel anonim pe robotul telefonic al poliției a schimbat direcția anchetei.
Apelantul spunea că a văzut o fată cu o jachetă albă și pantaloni roz – exact ce purta Kathy – forțată să urce într-o mașină în fața supermarketului. A auzit numele „Robbie”. A dat și un număr de înmatriculare, dar când polițiștii l-au verificat, nu exista. Apelantul nu s-a mai prezentat niciodată.
Ani mai târziu, anchetatorii l-au băgat în ecuație pe Michael Lee Lockhart, un criminal în serie care ucidea în mai multe state. O mașină furată de acesta avea fibre care se potriveau cu cele găsite la locul crimei. Chitanțele cardurilor de credit îl plasau în Las Vegas exact în nopatea dispariției.
Lockhart era deja condamnat la moarte pentru alte crime, așa că nu a fost niciodată acuzat oficial pentru moartea lui Kathy. A fost executat în 1997, iar cazul a fost declarat închis. Dar acuratețea spuselor ei de la opt ani continuă să cântărească.
A fost doar o coincidență tragică sau, cu adevărat, a știut? În fotografia de școală, Kathy Hobbs zâmbește, iar în spatele zâmbetului stă o întrebare care nu a primit niciodată răspuns.
