10 dintre cele mai vechi glume din istoria omenirii

Cum îți imaginezi că sunau cele mai vechi bancuri din istorie? În 2008, un grup de istorici din Anglia a catalogat cele mai vechi glume care s-au păstrat în scris până în zilele noastre.

Studiul a fost condus de Paul McDonald, cercetător al istoriei umorului la Universitatea Wolverhampton. Lista demonstrează că umorul s-a schimbat mult în unele privințe, însă, așa cum arată cele mai vechi glume, poantele porcoase sunt o constantă de-a lungul mileniilor, potrivit Insider.

1

O glumă despre o frizură, Grecia, anii 300-400

cele mai vechi bancuri
Un bust al lui Sofocle de la Muzeul Pușkin. Foto: Muzeul Pușkin

Iată primul dintre cele mai vechi bancuri din istorie. A fost descoperit în cea mai veche carte cu glume din lume, numită Philogelos (sau „Iubitorul de râs”), scrisă de grecii Hierocles și Philagrius în secolul IV.

Întrebat de bărbierul curții cum voia să fie tuns, regele a răspuns: În tăcere!

2

O glumă despre un măgar, Grecia, anii 300-400

Iată a doua dintre cele mai vechi glume din istorie. Și aceasta este tot din Philogelos.

Dorind să-și învețe măgarul să nu mănânce, un bărbat a încetat să-i mai dea de mâncare. Când măgarul a murit de foame, bărbatul a spus: Am suferit o mare pierdere! Tocmai când s-a învățat fără mâncare, a murit.

3

Cele mai vechi bancuri: Mama împăratului de la Roma, 63 î.e.n. - 14 e.n.

Împăratul Augustus făcea un tur al imperiului, când a observat într-o mulțime un om care semăna foarte mult cu el. Intrigat, împăratul l-a întrebat: A fost cândva mama ta slujitoare la Palat? Omul i-a răspuns: Nu, Înălțimea Ta, însă tatăl meu a fost.

4

Un adevăr despre sex din Egiptul antic, 30 î.e.n.

Omul este mai nerăbdător să copuleze decât un măgar. Singurul lucru care-l reține este punga sa.

5

O glumă care este și ghicitoare, Grecia, 429 î.e.n.

În „Oedip Tiranul”, de dramaturgul grec Sofocle, un personaj rostește următoarea replică, mai puțin glumă și mai mult ghicitoare:

Întrebare: Ce animal merge pe patru picioare dimineața, două la prânz și trei seara?

Răspuns: Omul. Merge în patru labe când este copil, pe două picioare când este adult și folosește un baston la bătrânețe.

Cele mai vechi bancuri din istorie arată cât de puțin ne-am schimbat de-a lungul miilor de ani.

6

Cele mai vechi bancuri (despre căsnicie), sursa necunoscută, 1.100 î.e.n.

cele mai vechi bancuri
Frescă romană cu scenă de banchet din Casa dei Casti Amanti, descoperită la Pompei. Foto: Wolfgang Rieger

Iată încă unul dintre cele mai vechi bancuri din istorie.

O femeie chioară e măritată de 20 de ani cu un bărbat. Când acesta își găsește o amantă, îi spune soției că vrea să divorțeze, pe motiv că femeia nu vede cu un ochi. Soția îi răspunde: Numai după 20 de ani de căsnicie ți-ai dat seama de asta?

7

O glumă pe seama unui nume, Grecia, 800 î.e.n.

În „Odiseea” lui Homer – scrisă cu 2.800 de ani în urmă – Ulise oferă o mostră de umor negru. Ulise îi spune Ciclopului că numele său este „nimeni”. Când Ulise își trimite oamenii să îl atace pe Ciclop, acesta strigă: Ajutor, sunt atacat de nimeni! Așa că nimeni nu-i sare în ajutor.

8

Cele mai vechi bancuri: Pârțurile din Sumer, 1.900 î.e.n.

Un lucru care nu s-a întâmplat niciodată: o femeie tânără care să tragă un pârț în poala soțului ei.

9

O glumă despre animale, Sumer, 1.200 î.e.n.

Această poantă din Sumer este o altă ghicitoare.

Trei păstori de vite din Adab sunt cuprinși de sete. Unul avea un taur, celălalt o vacă, iar cel de-al treilea avea în grijă căruța cu grâne. Proprietarul taurului refuză să meargă după apă fiindcă se teme că animalul său va fi mâncat de lei. Proprietarul vacii refuză deoarece crede că vaca lui s-ar putea pierde în deșert. Cel care are în grijă căruța refuză de teamă să nu-i fie furate grânele. Până la urmă, pleacă toți trei după apă. În absența lor, taurul se împerechează cu vaca, iar aceasta fată un vițel care mănâncă grânele din căruță.

Întrebare: al cui este vițelul?

10

Cele mai vechi bancuri: O altă poantă egipteană despre sex, 1.800 î.e.n.

Foto: Abdoabdalla / Shutterstock

Iată și ultima dintre cele mai vechi glume din istorie. A fost descoperită în cartea egipteană cunoscută ca Papirusul Westcar.

Cum distrezi un faraon plictisit? Trimiți pe Nil o barcă plină cu femei purtând numai plase de pescuit și îi spui faraonului să se ducă și să prindă un pește.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Abonează-te gratuit la newsletter ca să primești săptămânal cele mai interesante articole, aplicații și cărți pe care le descoperim.

Urmărește noua noastră pagină de Facebook

Ai acces gratuit la serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Citește în continuare

Lasă un comentariu