Pe 3 octombrie 1849, un bărbat a fost găsit căzut pe o stradă din Baltimore, în haine care nu erau ale lui, incapabil să spună cum a ajuns acolo. Era Edgar Allan Poe, iar patru zile mai târziu avea să moară într-un spital, fără ca vreun medic să poată stabili cu certitudine cauza decesului.
Controversele continuă și astăzi. În povestirile și poeziile sale, Poe construise deja un univers în care nebunia și teama de dispariție erau permanente. Personajele lui trăiau într-o tensiune psihologică aproape palpabilă.
Cititorii au văzut mai târziu în acele scrieri un fel de hartă secretă a propriei sale prăbușiri.
Urmează scriitorii un destin prefigurat de propriile cuvinte?
La puțin peste un secol distanță, Sylvia Plath scria versuri despre golul interior și depresie cu o intensitate care părea mai degrabă o strigare de ajutor. Romanul „The Bell Jar” și multe dintre poemele ei gravitează în jurul anxietății și al ideii de dispariție.
Pe 11 februarie 1963, la 30 de ani, poeta s-a sinucis într-un apartament din Londra, într-una dintre cele mai reci ierni pe care le cunoscuse Marea Britanie în secolul XX. Locuia singură cu cei doi copii. În Japonia, Yukio Mishima fusese fascinat încă din tinerețe de onoare și de moarte.
Cărțile lui explorează autodistrugerea și declinul social ca pe niște ritualuri inevitabile. Pe 25 noiembrie 1970, după ce a încercat fără succes să convingă armata să sprijine o schimbare politică radicală, s-a sinucis ritualic. În aceeași dimineață terminase manuscrisul ultimei sale cărți.
Gestul a șocat Japonia, iar mulți au văzut în el o continuare aproape firească a temelor pe care le scrisese ani la rând. Virginia Woolf a lăsat în urmă pagini întregi despre teama de a-și pierde mințile. Problemele psihice au însoțit-o toată viața.
Pe 28 martie 1941, i-a scris soțului o scrisoare în care spunea că nu mai poate trece încă o dată prin aceeași suferință. Apoi și-a umplut buzunarele paltonului cu pietre și a intrat în râul Ouse.
Literatura ca oglindă a suferinței umane autentice
Specialiștii care studiază legătura dintre creativitate și sănătatea mintală atrag atenția că aceste povești nu trebuie citite ca niște premoniții literale. Literatura reflectă frici autentice, depresie, conflicte interioare care îi însoțesc pe autori multă vreme.
Dar atunci când moartea unui scriitor seamănă atât de tulburător cu ceea ce a scris, textele capătă o greutate pe care nimic nu o mai poate face să dispară.
