Ascunsă de priviri timp de sute de mii de ani, o peșteră descoperită recent lângă orașul israelian Fureidis dezvăluie acum fragmente dintr-un trecut aproape impenetrabil. În interior, arheologii au găsit dovezi ale unei prezențe umane ce se întinde între 250.000 și 400.000 de ani în urmă.
Pentru specialiștii de la Autoritatea pentru Antichități din Israel și de la Universitatea din Haifa, situl este o comoară aproape intactă, o capsulă a timpului dintr-o eră de care știm încă prea puțin.
Tehnologii avansate și unelte din piatră
Geologii și arheologii au avut parte de o surpriză rară: peștera a rămas sigilată natural, ferită de intemperii și de intervenții moderne exact în perioada cunoscută drept cultura Acheulo-Yabrudiană.
Aceasta reprezintă faza finală a Paleoliticului Inferior, un interval marcat de transformări rapide în modul de viață al strămoșilor noștri.
În primele sondaje, cercetătorii au scos la iveală unelte de silex – topoare de mână mici și ascuțite, răzuitoare și lame – care vorbesc despre o sofisticare tehnică în creștere.
Dr. Kobi Vardi, codirector al săpăturilor și șef al Secției de Preistorie din cadrul Autorității pentru Antichități, explică faptul că această cultură se remarca printr-o diversitate de metode avansate de cioplire a pietrei.
Însă ceea ce i-a impresionat cu adevărat pe arheologi nu este doar cantitatea de artefacte, ci starea lor de conservare, aproape neschimbată de-a lungul sutelor de milenii.
Situri atât de bine păstrate sunt excepționale, ceea ce transformă peștera într-o resursă de primă importanță pentru înțelegerea modului în care oamenii trăiau, vânau și se organizau cu mult înainte de apariția societăților moderne.
Urme ale unei vieți de tabără complexe
Perioada respectivă precede cu mult apariția neandertalilor și a oamenilor moderni, însă tocmai atunci s-au pus bazele unor schimbări esențiale în tehnologie și în structura socială.
Profesorul Ron Shimelmitz de la Universitatea din Haifa subliniază că siturile din această epocă sunt extrem de rare în Israel și în întreg Levantul, iar cele care există sunt adesea greu de studiat în detaliu.
Tocmai de aceea, peștera de la Fureidis reprezintă o șansă unică de a observa cum s-au conturat tiparele comportamentale care aveau să devină ulterior caracteristice atât pentru neandertali, cât și pentru Homo sapiens.
Pe lângă uneltele de piatră, săpăturile au scos la lumină rămășițe de animale care adaugă un strat în plus poveștii. Arheologii au găsit oase de cerb lopătar și de gazelă, dar și un dinte de cerb lopătar și rămășițe dintr-o specie străveche de cal.
Dovezile indică o activitate umană prelungită și intensă în peșteră. Dr. Vardi descrie ceea ce pare a fi fost o „viață de tabără complexă și bogată” – grupuri de vânători-culegători care au revenit aici probabil atrase de prezența apei.
Urmele de apă descoperite alături de oase sugerează că zona oferea resurse vitale într-un peisaj altfel aspru. Cu fiecare strat excavat, cercetătorii reconstituie felul în care acești oameni își organizau activitățile, foloseau spațiul și se adaptau mediului înconjurător.
Echipa a lansat deja un program amplu de studiere a peșterii, în încercarea de a descifra evoluțiile tehnologice și sociale care au pregătit terenul pentru ceea ce avea să urmeze în istoria omenirii.
După cum spune profesorul Shimelmitz, „am avut norocul să excavăm un sit unic, de importanță mondială, care a fost protejat de ravagiile timpului datorită condițiilor excepționale existente aici”.
