Un stadion care a găzduit meciuri de Cupă Mondială și o școală de fete – ambele transformate în ținte de război de către algoritmi.
În primele zile ale ofensivei comune americano-israeliene împotriva Iranului, Pentagonul a apelat la modele lingvistice de ultimă generație pentru a decide unde să lovească.
Printre locațiile selectate s-a numărat Complexul Sportiv Azadi din Teheran, o arenă cu încărcătură istorică, și Școala Shajareh Tayyebeh. Bilanțul unui singur bombardament: cel puțin 156 de morți, dintre care peste 100 de copii.
Grok, arma secretă a Pentagonului
Acum se știe că acele modele nu acționau singure. Alături de ele, un alt nume a intrat pe radar: Grok, chatbotul construit de compania lui Elon Musk. Cameron Stanley, șeful departamentului de inteligență artificială al Pentagonului, a făcut o declarație sub jurământ care a zguduit scena oficială.
În apărarea miliardarului într-un proces intentat de organizația Clean Air, Stanley a dezvăluit că Grok a fost folosit pentru a lansa peste „2.000 de muniții asupra a 2.000 de ținte distincte în decurs de 96 de ore”.
Este prima confirmare venită din partea administrației Trump că robotul lui Musk a fost implicat direct în operațiunile aeriene care au ucis cel puțin 3.468 de persoane în Iran.
Războiul pe două fronturi ale administrației Trump
Contextul în care a ieșit la lumină această informație sfidează logica obișnuită. Declarația lui Stanley nu a fost făcută într-un tribunal militar, ci în cadrul unui proces civil care vizează chiar compania xAI, deținută de Musk. Motivul? Poluarea aerului.
Anul trecut, xAI a instalat zeci de turbine portabile cu combustie pentru a-și alimenta centrele de date, iar comunitățile din apropiere – majoritar formate din oameni de culoare și muncitori – au fost sufocate de emisii.
Acum, Departamentul de Justiție, alături de Pentagon, face presiuni asupra judecătorului federal să respingă procesul, ceea ce ar însemna o încălcare fără precedent a Legii privind aerul curat.
Stanley a catalogat Grok drept „o chestiune de securitate națională de primă importanță”, subliniind că este unul dintre cele patru modele de IA capabile să susțină aplicații de securitate națională. În spatele acestor cuvinte, se profilează o realitate dublă:
Statele Unite duc un război pe un teritoriu străin – cu ajutorul inteligenței artificiale – și un altul acasă, pentru dreptul de a polua nestingherit. Ambele fronturi, de altfel, sunt conduse de aceeași mână.
