O sabie veche de aproape o mie de ani a ieșit la suprafață din adâncurile râului Warta. Arheologii vorbesc deja despre o descoperire care le-a dat toate planurile peste cap. Mirosław Tucholski a văzut ceva strălucind în apă, în apropierea orașului Wronki, în vestul Poloniei.
Nu a ezitat: a scos arma din râu și a alertat imediat autoritățile. Acum, muzeul local, Muzeul Regiunii Wronki, numește gestul său „senzațional” și se laudă cu un artefact care a trecut aproape intact prin secole.
Cine a mânuit această armă în secolul al XI-lea?
Examinarea preliminară a fost făcută de arheologul Ryszard Pietrzak. Confirmarea a venit rapid: arma datează din secolul al XI-lea, dintr-o epocă în care dinastia Piast abia își consolida puterea pe aceste meleaguri.
O perioadă de războaie sângeroase și transformări violente, în care fiecare sabie avea un stăpân și o poveste. Dar cum a ajuns exact acest obiect prețios pe fundul râului? Nimeni nu poate spune cu certitudine.
Cercetătorii se gândesc la un războinic medieval care și-a pierdut arma în luptă sau poate chiar la un gest ritualic, o ofrandă aruncată în apă cu mii de ani în urmă. „A aparținut unui războinic sau a fost depusă ca parte a unui cult?
S-ar putea să nu aflăm niciodată”, au transmis oficialii muzeului într-un comunicat. Misterul rămâne deschis, iar întrebarea devine chiar mai intrigantă cu fiecare detaliu nou. Iar acest obiect valoros nu a fost lăsat la voia întâmplării.
A fost raportat Conservatorului de Monumente din Voievodatul Polonia Mare, iar primarul orașului Wronki, Rafał Zimny, a promis bani pentru conservare și studii științifice. Sabia va fi trimisă la Universitatea Nicolaus Copernicus din Toruń, unde specialiștii o vor restaura și analiza în amănunt.
Abia după aceea va ajunge în vitrina Muzeului Regiunii Wronki, pentru a fi admirată de public.
Seceta dezvăluie secretele unei lumi dispărute
Descoperirea vine pe un fond de îngrijorări tot mai mari. Seceta scade nivelul apelor și aduce la lumină artefacte uitate – o sabie în 2025, scoasă de un pescar din Vistula, lângă Tarchomin.
Alta, în 2024, găsită în timpul unor lucrări de dragare, despre care experții spun că ar fi putut aparține unui viking sau unui nobil din secolul al X-lea.
Iar la Lacul Lednica, arheologii au adunat deja aproape 300 de arme medievale – săbii, topoare, sulițe – legate de domniile lui Mieszko I și Bolesław cel Viteaz. Același scenariu se repetă: fiecare nou obiect dezgropat sau pescuit din ape scoate la iveală o lume dispărută.
Fie că au fost pierdute în luptă, scăpate de pe rute comerciale sau aruncate intenționat ca parte a unor ritualuri străvechi, aceste arme spun povești pe care încă nu le știm.


