Multă vreme, oamenii de știință au considerat că transformarea unui bărbat în tată începe abia după naștere. Se înșelau. Studiile recente aruncă o lumină nouă asupra acestui proces. Se pare că viitorii tați suferă modificări hormonale și neurologice încă din primele luni ale sarcinii partenerei.
O descoperire care a luat prin surprindere chiar și specialiștii. James Rilling, directorul Laboratorului de Neuroștiințe Sociale Umane de la Universitatea Emory din SUA, recunoaște că a pornit cu o altă presupunere.
Credea că toate aceste schimbări se declanșează după ce tații interacționează cu bebelușii. Rezultatele analizelor l-au contrazis.
Scăderea testosteronului pregătește tații pentru implicare activă
Nivelurile de testosteron și vasopresină încep să scadă la bărbați încă din timpul sarcinii. Cu cât testosteronul este mai scăzut, cu atât tații devin mai prezenți și mai implicați în relația cu mama și copilul, după naștere.
Este un mecanism biologic care îi pregătește din timp pentru ceea ce urmează. Una dintre cele mai relevante cercetări pe această temă a avut loc în Filipine. Sute de bărbați au fost monitorizați înainte și după ce au devenit tați.
Cei care petreceau cel mai mult timp îngrijindu-și copiii au fost și cei care au înregistrat cele mai mari scăderi ale testosteronului. Antropologul Lee Gettler de la Universitatea Notre Dame considera acest studiu un moment de cotitură.
Pentru prima dată, spune el, datele științifice au arătat clar că bărbații au capacitatea biologică de a se pregăti pentru rolul de tată.
Creierul tatălui se reconfigurează pentru îngrijirea copilului
Pe lângă scăderea testosteronului, în corpul viitorilor tați crește și nivelul oxitocinei, cunoscut drept „hormonul iubirii”. Simplul contact cu nou-născutul stimulează eliberarea acestei substanțe, întărind legătura emoțională dintre tată și copil. Schimbările nu se opresc aici.
Scanările cerebrale efectuate înainte și după nașterea primului copil au arătat modificări în regiunile asociate cu empatia, atenția și comportamentele de îngrijire. Cu alte cuvinte, creierul tatălui se reconfigurează pentru noul rol.
Psihologul Darby Saxbe subliniază un aspect fascinant: tații trec prin toate aceste transformări parentale fără a experimenta direct sarcina. Este o adaptare biologică care funcționează prin proximitate și implicare emoțională.
Primatologul Sarah Blaffer Hrdy vede în aceste descoperiri o confirmare a unei idei mai vechi. Crede că toate creierele umane, indiferent de gen, dețin o capacitate latentă de a îngriji. O capacitate care se activează în condițiile potrivite.
Iar pentru tați, condițiile încep să se creeze cu mult înainte ca micuțul să vadă lumina zilei.
