Știință

Soarele își modifică structura, iar prognozele spațiale tradiționale devin brusc insuficiente

După patru decenii de monitorizare seismică, Soarele își schimbă ritmul interior, iar activitatea magnetică se concentrează neașteptat aproape de suprafață, ceea ce ar putea genera furtuni geomagnetice mai violente.

Timp de patru decenii, astronomii au ascultat bătaia seismică a Soarelui. Acum, acea „inimă” solară bate altfel. Ceva s-a schimbat în adâncul stelei noastre, iar oamenii de știință abia încep să înțeleagă ce.

Ciclurile solare: paradoxul observat

Prin intermediul asteroseismologiei, practic o ultrasonografie a stelei, specialiștii urmăresc undele sonore care traversează interiorul solar. Rețeaua de telescoape BiSON, șase ochi robotic instalați încă din 1987, a adunat un set unic de date, acoperind patruzeci de ani de vibrații continue.

De la Ciclul 23 încoace, însă, firul logic dintre aceste oscilații interne și ceea ce vedem la suprafață s-a rupt. Până acum, fiecare ciclu solar de 11 ani era previzibil: activitatea magnetică creștea, atingea un vârf și apoi scădea. Ciclul 24 a surprins pe toată lumea – a fost neașteptat de șters.

Ciclul 25, în schimb, a venit cu o enigmă: deși indicatorii de la suprafață păreau mai palizi, în realitate a fost un ciclu extrem de puternic și agitat. Datele seismice au confirmat paradoxul. Vibrațiile de frecvență joasă, medie și înaltă indică acum ceva în premieră:

activitatea magnetică nu se mai întinde uniform prin interiorul Soarelui. Dimpotrivă, ea este din ce în ce mai mult comprimată într-un strat subțire, situat imediat sub fotosferă – suprafața vizibilă.

Profesorul Bill Chaplin, de la Universitatea din Birmingham, autorul principal al studiului, nu folosește cuvinte mari degeaba. „Soarele propriul său bioritm activ care modelează vremea spațială”, spune el.

„Dar măsurătorile tradiționale nu spun întreaga poveste: este posibil ca steaua noastră să intre într-un mod cu totul diferit de comportament, o schimbare care se desfășoară pe parcursul deceniilor. ”

Ce înseamnă noua organizare magnetică?

Descoperirea e subtilă, dar consecințele sunt uriașe. O activitate magnetică strâns concentrată lângă suprafață poate genera furtuni geomagnetice mai violente decât una difuză, răspândită în adâncime.

Înțelegerea corectă a mecanismului face diferența între o prognoză spațială exactă și un eșec care ne poate afecta sateliții, rețelele electrice sau comunicațiile pe Pământ.

Colega lui Chaplin, profesoara Sarbani Basu de la Universitatea Yale, pune degetul pe rană: „Relația dintre oscilațiile interne și activitatea de la suprafață s-a modificat în ultimele cicluri. Nu e vorba doar de câmpuri magnetice mai slabe.

E o reorganizare structurală a modului în care Soarele stochează energia sub suprafață. ” Întrebarea care macină acum echipa este cât de permanentă va fi această transformare. Soarele va reveni la vechiul său ritm peste câțiva ani, sau asistăm la o recalibrare pe termen lung a motorului stelar?

Pentru a afla, rețeaua BiSON va continua să asculte. Monitorizarea va acoperi restul Ciclului 25 și întregul Ciclu 26, al cărui debut este așteptat în jurul anului 2030. Răspunsul, scris în vibrațiile stelei, va veni treptat.

Până atunci, Soarele bate altfel – iar noi abia acum învățăm să-i ascultăm noul ritm. Studiul complet a fost publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Lasă un comentariu