O carcasă gigantică de panouri solare care învăluie o stea pentru a-i fura toată energia. Ideea sună neverosimil, dar cercetătorii știu acum exact ce semne să urmărească pe cer.
Un studiu condus de Amirnezam Amiri, de la Universitatea din Arkansas, a stabilit că anumite tipuri de stele sunt țintele perfecte pentru detectarea acestor megastructuri ipotetice, cunoscute sub numele de sfere Dyson.
Concluzia e tranșantă: ochii astronomilor trebuie ațintiți asupra piticelor roșii și a piticelor albe.
Cum fură o sferă Dyson energia stelei
Să înțelegem de ce. O sferă Dyson, în forma actuală imaginată de specialiști, nu mai este o carcasă solidă, ci un roi dens de sateliți și colectoare solare care orbitează un astru. Dispozitivul ar înghiți lumina vizibilă a stelei și ar reemite energia prinsă sub formă de căldură în infraroșu.
Pentru un telescop, efectul e straniu: steaua gazdă pare nefiresc de rece, deși strălucește la fel de puternic. Piticele roșii sunt cele mai răspândite din Calea Lactee. Ard atât de lent încât pot străluci trilioane de ani.
Dar adevăratul lor atu e compactitatea: un roi Dyson ar putea orbita extrem de aproape de ele, ceea ce înseamnă materiale de construcție mult mai puține. Este un avantaj ingineresc uriaș.
Anomalii care trădează o megastructură
Piticele albe sunt și mai radicale. Rămășițele dense ale unor stele moarte, au diametre mici și o gravitație fantastică.
O structură energetică amplasată la doar câteva milioane de kilometri de suprafața lor ar putea funcționa miliarde de ani, extrăgând energie constantă dintr-o sursă extrem de stabilă.
Pe diagrama Hertzsprung-Russell, care clasifică astrele în funcție de temperatură și luminozitate, o sferă Dyson produce o anomalie dramatică. Megastructura absoarbe radiația vizibilă și o transformă în căldură, ceea ce modifică poziția astrului pe hartă.
Temperatura aparentă scade brusc, deși luminozitatea totală rămâne intactă. Semnele nu se opresc aici. În mod normal, stelele înconjurate de praf cosmic emit silicați. Un roi artificial de panouri radiatoare, însă, este perfect curat.
Lipsa acestor impurități din spectrul infraroșu ar fi un indiciu puternic. În plus, pe măsură ce panourile se rotesc pe orbită, generează variații de luminozitate neregulate și nefirești.
Telescopul Spațial James Webb, construit special pentru observații în infraroșu, devine astfel instrumentul ideal pentru a face diferența dintre un fenomen natural și o tehnologie extraterestră. Teoria prinde contur, iar vânătoarea poate începe.
