Peste 30 de experimente, în doar unul singur oamenii au ales să se întoarcă în sensul acelor de ceasornic. Toate celelalte 32 de teste au relevat o tendință aproape irezistibilă: întoarcerea în sens antiorar.
Descoperirea a venit pe neașteptate, în timp ce cercetătorii analizau filmări cu pietoni pentru un studiu despre distanțarea socială în pandemie. Nimeni nu se aștepta la un tipar atât de clar.
„Intuitiv ai crede că oamenii se mișcă liber, fără o preferință evidentă de direcție”, spune Claudio Feliciani, fizician la Universitatea din Tokyo. „Dar tendința era măsurabilă și evidentă.
” Echipa, formată din cercetători de la Universitatea din Navarra și cea din Tokyo, a decis să verifice ce se află în spatele acestui fenomen.
Ce factori au fost testați – și care au contat cu adevărat?
Au testat tot ce putea influența direcția: cultura spaniolă versus cea japoneză, dimensiunea grupului, genul, mâna dominantă și vârsta. Surpriza a fost aproape totală – niciunul dintre factori nu a modificat semnificativ preferința.
Doar vârsta a contat: copiii manifestau o tendință și mai puternică de a se întoarce în sens antiorar, ca și cum această predispoziție s-ar estompa ușor pe măsură ce îmbătrânim. Cercetătorii au eliminat una câte una ipotezele alternative.
Acoperirea unui ochi nu a schimbat nimic, așa că explicația legată de vedere a căzut. Forța Coriolis sau câmpul magnetic terestru? Considerate improbabile. Rămâne în picioare doar ideea unei asimetrii ascunse, fie la nivel biomecanic, fie cognitiv.
„Pare un detaliu minor, dar în natură, comportamentele de locomoție sunt adesea surprinzător de ordonate”, explică autorii, citați de Phys.org.
Această ordine sugerează o asimetrie subtilă în modul în care oamenii se mișcă – o amprentă a creierului sau a corpului pe care nu o înțelegem încă pe deplin.
De la alergare la design urban: o direcție ascunsă
Curios este că paralela cu sporturile vine natural: multe piste de alergare, circuite de curse auto și chiar anumite competiții sunt organizate în sens antiorar. De ce? Nimeni nu știe sigur. Poate că aceeași tendință inconștientă dictează și regulile jocurilor.
Studiul, publicat în Nature Communications, deschide o ușă neașteptată: dacă înțelegem cum și de ce ne întoarcem, putem proiecta mai bine spațiile urbane, halele de așteptare, pasarelele și clădirile. O preferință banală, aproape invizibilă, care ne modelează discret fiecare pas.
Echipa nu se oprește aici. Următorul pas: experimente individuale, în care fiecare subiect să fie studiat separat, pentru a desluși originea exactă a acestui tipar. Până atunci, rămâne întrebarea: data viitoare când te întorci pe stradă, în ce sens o vei face?
