Soarele poate ucide. Nu pe Pământ, unde câmpul magnetic ne protejează, ci dincolo de el, acolo unde o simplă erupție poate însemna sfârșitul. Particulele încărcate sunt aruncate cu o viteză care atinge 90% din cea a luminii, creând furtuni de radiații numite evenimente de protoni solari.
Pentru astronauții prinși pe Lună, fără scut, o astfel de furtună e fatală. Cum să anticipezi un pericol invizibil? Cercetătorii de la OIST din Japonia au ales să privească înapoi, cu sute de ani.
Au combinat mărturii din Evul Mediu cu măsurători atât de fine ale izotopului carbon-14, încât fluctuațiile scăpau metodelor clasice. Secretul zăcea în inelele de creștere ale unor arbori asunaro, conservați în prefectura Aomori.
Acolo, în lemnul străvechi, au putut citi urmele unei furtuni solare puternice, produsă între iarna anului 1200 și primăvara lui 1201. Dar pentru a o localiza precis, aveau nevoie de un indiciu. L-au găsit în paginile unui jurnal medieval.
Poetul Fujiwara no Teika nota în februarie 1204: „lumini roșii pe cerul de nord, deasupra orașului Kyoto”. Evenimentele de protoni solari nu creează aurore direct, dar împart aceleași perturbări care le generează.
Corelând acea observație cu înregistrări similare din China, unde aurore roșii apăruseră la latitudini neobișnuit de joase, puzzle-ul s-a încheiat. Furtuna fusese exact în perioada 1200–1201. Rezultatul a relevat ceva și mai tulburător.
„Nu doar că am datat evenimentul”, explică prof. Hiroko Miyahara, „dar am putut reconstrui ciclurile solare din acea epocă. Astăzi, Soarele urmează un ciclu de 11 ani. În jurul anului 1200, ciclul era de doar 7-8 ani. Un Soare mult mai activ.
” Furtunile „sub-extreme” identificate, cu o putere de doar 10-30% din cele mai mari cataclisme solare cunoscute, rămân letale pentru orice misiune fără protecție.
Studiul publicat în Proceedings of the Japan Academy, SeriesB arată că doar o abordare integrată – între inele de copaci, jurnale poetice și măsurători de ultra-precizie – poate dezvălui capriciile vremii spațiale.
Iar pentru noua eră a explorării umane, reconstrucția comportamentului solar istoric oferă date vitale pentru proiectarea sistemelor de protecție radiologică. Viitorul pe Lună depinde de lecțiile scoase din trecut.
