Adâncurile Atlanticului ascund o minune geologică de proporții gigantice, atât de vastă încât a fost supranumită „Marele Canion al Atlanticului”.

Cunoscută sub numele de Depresiunea King, această rețea impresionantă de tranșee și bazine se întinde pe aproximativ 500 de kilometri, la circa 1.000 de kilometri de coasta Portugaliei, și a reprezentat de mult timp o enigmă pentru oamenii de știință.

Cum a putut o asemenea structură monumentală să ia naștere? De -a lungul anilor, experții au dezbătut intens modul în care s-a format acest peisaj subacvatic. O teorie plauzibilă sugera că aceste trăsături erau pur și simplu rezultatul îndepărtării scoarței oceanice.

Însă, o echipă de cercetători de la Centrul GEOMAR Helmholtz pentru Cercetări Oceanice din Germania a decis să privească mai atent, iar concluziile lor desenează un tablou mult mai complex.

Pe baza unor noi seturi de date cuprinzătoare, echipa sugerează acum că formarea Depresiunii King este rodul unei combinații neobișnuite de forțe. Pe de o parte, scoarța terestră a fost slăbită de căldura unei coloane de magmă preexistente.

Pe de altă parte, o presiune imensă a fost exercitată de o graniță temporară între plăcile tectonice, care a trecut prin regiune. „Cercetătorii au bănuit de mult timp că procesele tectonice au jucat un rol central în formarea sa”, explică geologul marin Antje Dürkefälden de la GEOMAR.

„Rezultatele noastre explică acum pentru prima dată de ce această structură remarcabilă s-a dezvoltat exact în această locație.” Pentru a desluși misterul, echipa a utilizat sonare de înaltă rezoluție pentru a cartografia minuțios zona.

Apoi, au colectat mostre de rocă vulcanică din diverse puncte ale depresiunii, analizându-le compoziția chimică pentru a le determina vârsta și originea. Aceste investigații au condus la mai multe descoperiri esențiale.

În primul rând, cercetătorii au putut estima cu o precizie mai mare perioada de formare a complexului, situând evenimentul acum 37 până la 24 de milioane de ani.

De asemenea, au găsit dovezi solide ale unei granițe între plăcile tectonice care a traversat cândva regiunea, inițiind formarea fosei și apoi deplasându-se mai departe. Se crede că de-a lungul acestei granițe au avut loc procesele fundamentale de întindere și fracturare.

Motivul principal pentru care această graniță a plăcii a urmat o rută atât de specifică a fost, cel mai probabil, prezența unei coloane de magmă în zonă.

Aceasta a ghidat granița și efectele sale de fracturare pe calea celei mai mici rezistențe, dictând locul exact unde Depresiunea King a prins contur.

„Această scoarță îngroșată și încălzită poate să fi făcut regiunea mai slabă din punct de vedere mecanic, astfel încât granița plăcii s-a deplasat preferențial aici”, detaliază geologul marin Jörg Geldmacher de la GEOMAR.

Totuși, oricât de colosale au fost forțele tectonice în acțiune, ele nu au fost suficient de puternice sau de susținute pentru a crea o creastă completă de expansiune a fundului mării, similară cu Dorsala Atlantică.

„Când granița plăcii s-a mutat ulterior mai la sud, spre Azorele de astăzi, formarea depresiunii King s-a oprit”, adaugă Geldmacher.

Această interacțiune unică dintre o graniță temporară a plăcii și o coloană de magmă reprezintă un scenariu neobișnuit de formare, iar noile detalii pot servi drept bază solidă pentru viitoare studii ale acestui fenomen subacvatic.

Studiul scoate la iveală și conexiuni fascinante cu alte fenomene geologice de pe planetă. Cercetătorii cred că fluxul magmatic identificat a fost o ramură timpurie a coloanei de magmă din Azore, o coloană activă și astăzi, situată la aproximativ 700 de kilometri spre sud.

Mai mult, Riftul Terceira din regiunea Azore este un sistem comparabil de tranșee, aflate în prezent în plin proces de formare, sugerând o similaritate în activitate și dimensiune cu Depresiunea King.

Dacă această comparație se va dovedi corectă, ea ar putea oferi oamenilor de știință un exemplu rar și „viu” despre modul în care se formează aceste rețele incredibile de canioane subacvatice și cum sunt ele influențate de forțele de suprafață și de căldura care urcă din adâncurile Pământului.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Geochemistry, Geophysics, Geosystems.