Oasele a 142 de oameni, dezgropate din trei cimitire medievale suedeze, au spulberat una dintre certitudinile arheologilor: mormintele colective nu legau neapărat rude de sânge.

Cercetătorii de la Universitatea din Stockholm au extras ADN din schelete îngropate între secolele X și XIV, iar analiza a scos la iveală un tipar care contrazice presupunerile clasice.

În gropile comune, adulții și copiii erau adesea de același sex, dar nu împărtășeau aproape nicio înrudire genetică directă.

De ce mormintele comune nu sunt de rude

Explicația nu ține de hazard, ci de o realitate socială și religioasă dură, specifică perioadei creștinării Scandinaviei. Copiii care mureau nebotezați nu aveau dreptul la pământ sfințit.

Pentru a le oferi totuși o înmormântare creștină simbolică, comunitățile îi așezau pe ascuns în mormântul unui adult decedat recent.

În iernile geroase, când pământul înghețat nu putea fi săpat, trupurile erau păstrate provizoriu, iar primăvara erau îngropate împreună, indiferent de legăturile de sânge. Mai mult, structura gospodăriilor medievale timpurii complica și mai mult tabloul.

În aceeași casă trăiau servitori, ucenici sau sclavi, alături de familie. Apartenența la aceeași comunitate creștină conta adesea mai mult decât rudenia biologică atunci când se decidea locul de veci.

Un cimitir de familie peste generații

Totuși, cimitirul din Västerhus oferă o imagine de ansamblu mai nuanțată. ADN-ul a confirmat că acest loc a fost folosit de aceleași familii vreme de mai multe generații.

Dovada cea mai grăitoare este Lady 56, o femeie care a murit în jurul vârstei de 30 de ani și a fost înmormântată cu o cochilie de scoică, simbol al pelerinajului la Santiago de Compostela.

Deși părinții ei, fratele și fiicele au fost identificați în același cimitir, fiecare a fost îngropat separat, într-un aranjament care arată că ritualurile funerare medievale erau mult mai complexe decât simpla alăturare a rudelor.