O emisferă arde la temperaturi infernale, cealaltă îngheață în întuneric absolut. Și totuși, viața ar putea găsi o cale. Lumea se numește LHS 3844b. Este o planetă stâncoasă aflată la 48,5 ani-lumină de Pământ, care orbitează o pitică roșie.

Spre deosebire de Terra, rotația ei este perfect sincronizată cu mișcarea orbitală. O parte este mereu întoarsă spre stea, cealaltă privește mereu în golul cosmic. De aici, paradoxul: căldură ucigătoare pe o față, frig aproape absolut pe cealaltă.

La prima vedere, un astfel de loc pare complet steril. Și totuși, un experiment de laborator tocmai a aruncat în aer această certitudine. Ceea ce părea o condamnare la moarte termică s-ar putea dovedi, de fapt, un mecanism stabil de redistribuire a energiei.

Ce a descoperit experimentul cu glicerol?

Cercetătorii conduși de Daisuke Noto, de la Universitatea din Pennsylvania, au construit un model fizic al mantalei unei astfel de planete. Au umplut un rezervor cu glicerol vâscos și cristale lichide termocromatice — substanțe care își schimbă culoarea odată cu temperatura.

Au aplicat apoi diferențe termice extreme, exact ca între ziua și noaptea cosmică ale acestor lumi. Rezultatul a fost o revelație. În loc de convecția haotică și imprevizibilă pe care o cunoaștem pe Pământ, a apărut un tipar surprinzător de ordonat.

Materialul fierbinte se ridică sub fața luminată, curge lent spre partea întunecată, se răcește, coboară și se întoarce prin straturile inferioare ale mantalei.

Magma formează coloane de ascensiune în formă de ciupercă, care rămân fixe într-un singur loc — spre deosebire de punctele fierbinți terestre, care se deplasează și se transformă. „Nu este haotic precum mantaua Pământului”, explică Noto. „Este lent, constant și predictibil.

Plictisitor, dar într-un sens bun pentru stabilitate. ”

O inimă planetară pentru viață?

Această buclă continuă de transport termic acționează ca o inimă planetară. Ea moderează temperaturile la suprafață, mai ales în regiunile de latitudine medie, acolo unde ziua și noaptea se întâlnesc într-un crepuscul etern.

Măsurătorile arată că aceste exoplanete pot menține medii geotermale localizate, cu temperaturi moderate — suficient de blânde pentru a permite forme de viață. Mai mult, această circulație stabilă ar putea influența miezul lichid al planetei.

Forțele generate în adâncuri ar putea da naștere unor câmpuri magnetice unice, capabile să protejeze atmosfera de radiațiile stelare ucigașe.

Dacă acest scenariu se confirmă, LHS 3844b nu mai este o excepție bizară, ci un prototip pentru o întreagă clasă de lumi blocate mareic — cele mai comune din univers.