Blândul asasin Lavrenti Beria, călăul preferat al lui Iosif Stalin

Prin simpla menționare a numelui său, Lavrenti Beria le insufla teroarea compatrioților săi. A fost șeful NKVD, poliția politică a lui Stalin, vreme de 15 ani, timp în care represiunea și crima au fost la ordinea zilei.

Totuși, cum a fost posibil ca un om atât de inteligent, care a pus bazele dezvoltării economice și tehnologice a URSS, să organizeze, în același timp, arestări și execuții în masă, un individ pe care Stalin însuși l-a definit drept „un Himmler sovietic”?

Blândul asasin Lavrenti Beria

Lavrenti Beria a fost unul dintre cele mai sinistre personaje din anturajul lui Stalin și continuă să provoace dezbateri aprinse în Rusia chiar și astăzi, la aproape șapte decenii de la moartea sa.

Adversarii săi cei mai vehemenți și victimele regimului stalinist au făcut din el un simbol al represiunii, deși, în același timp, Beria a reușit să obțină bomba atomică pentru Uniunea Sovietică în 1949, a creat principalul centru științific și educațional sovietic, situat în Siberia, și a promovat proiecte de cercetare care au permis URSS să lanseze primul om în spațiu.

După Revoluția bolșevică din 1917, la Moscova au ajuns la putere oameni dintre cei mai pestriți.

Revoluționari analfabeți împărțeau poziții-cheie cu oameni de nivel intelectual ridicat, deși nu întotdeauna cu diplome, așa cum era și cazul lui Lavrenti Beria.

Ascuns în spatele ochelarilor rotunzi, cu o chelie timpurie și cu o expresie serioasă, dar în același timp senină, Beria părea un bărbat amabil și afișa adeseori un zâmbet timid.

În spatele acestei aparente timidități se ascundea, însă, un om cu o inimă de piatră, care s-a manifestat fără scrupule și cu precizia unui ceas elvețian drept locotenent al lui Stalin.

Ascensiunea fulminantă a lui Lavrenti Beria

Beria și-a petrecut o mare parte a vieții în Caucaz, regiune în care, pe lângă revoluționari și contrarevoluționari, existau mișcări separatiste și religioase susținute de Turcia, Anglia și Germania.

Pentru a ajunge în vârf, a trebuit să facă echilibristică între multe forțe antagonice și a ajuns să colaboreze cu nu mai puțin de patru servicii secrete străine.

În cele din urmă, în 1920, a devenit agent secret și a fost încadrat în Ceka, prima poliție politică din URSS. În acea perioadă, în Georgia a izbucnit o revoltă bolșevică, Armata Roșie și Ceka implicându-se puternic.

Beria, precum Stalin, provenea din Georgia, iar ascensiunea sa rapidă în cadrul Partidului Comunist se explică prin marea sa afinitate cu dictatorul.

Ca ofițer Ceka în Georgia, Beria a colaborat, între 1920 și 1924, cu menșevicii (minoritarii) georgieni, facțiunea moderată a formațiunii muncitorești din Rusia.

De asemenea, a participat la executarea a 10.000 de „dușmani ai poporului”, între aceștia regăsindu-se unele dintre cele mai importante personaje din țară.

Decorat cu Ordinul Steagul Roșu, a devenit șeful „diviziei secrete-politice” a GPU Transcaucaz (poliția politică).

„Zdrobit și distrus fără milă”

Așa-numita Mare Epurare a ajuns la apogeu în jurul anului 1936. Sute de mii de membri ai Partidului Comunist Sovietic, socialiști, anarhiști și adversari au fost persecutați, judecați și, în cele din urmă, exilați, închiși sau executați în gulaguri.

La rândul său, Beria s-a folosit de această politică teroristă pentru a-și regla conturile cu disidenții georgieni și pentru a face o demonstrație de forță în regiunea Transcaucaz.

În iunie 1937, într-un discurs adresat compatrioților săi, a afirmat:

„Să știe dușmanii noștri că oricine ridică mâna împotriva voinței poporului și împotriva voinței partidului lui Lenin și al lui Stalin va fi zdrobit și distrus fără milă.”

Epurarea i-a permis lui Beria să iasă în evidență în fața lui Stalin. În 1938, dictatorul sovietic l-a plasat în fruntea poliției politice a URSS (din 1922, această instituție era NKVD, însărcinată cu persecutarea disidenților).

Predecesorul său, Nikolai Ejov, ucisese sute de mii de ruși. Însă, la scurt timp după ce a părăsit postul, Ejov însuși a fost omorât.

Astfel, într-o poziție cu o speranță de viață foarte scurtă, Beria a devenit, prin intrigi și lingușeli, torționarul favorit și cel mai longeviv din anturajul lui Stalin. Însă nu era singur în această sarcină…

Sosirea sa la șefia NKVD a coincis cu o nouă serie de epurări în interiorul instituției și în Armata Roșie, iar Beria a instalat în funcțiile de conducere vacante câteva personaje înfricoșătoare, aproape toate din Caucaz.

Polonezii trebuie să moară

În acea perioadă a luat naștere expresia „a bea o cafea cu Beria”, un eufemism care în rândul Armatei Roșii însemna arestarea fără motiv și execuția oricărui ofițer de rang înalt.

Beria a fost arhitectul extinderii unei rețele de peste 500 de lagăre de muncă forțată, care au fost distribuite pe tot teritoriul URSS, groaznicul arhipelag gulag.

În cuvintele istoricului Anton Antonov-Ovseienko, deținut timp de 13 ani într-unul dintre gulaguri:

„Gulagurile au existat și înaintea lui Beria, dar el a fost cel care a industrializat sistemul gulag.”

CV-ul sângeros al lui Beria conține binecunoscutul masacru din pădurea Katyn, uciderea în masă, în 1940, a prizonierilor de război polonezi.

Într-un raport trimis lui Stalin, Beria sugera că „militarii erau o amenințare pentru noul regim sovietic din Polonia și urmau să fie executați”.

Aproximativ 22.000 de militari, mulți dintre ei ofițeri, au fost împușcați și îngropați în gropi compune în pădurea Katyn, în apropierea orașului Smolensk.

Patru milioane de polonezi din regiunea anexată de Stalin au fost trimiși în gulag. Doar 30% au supraviețuit și au fost repatriați în Polonia după moartea dictatorului.

Violator în serie

Unul dintre „hobby-urile” preferate ale lui Beria, în afară de spionaj și uciderea disidenților, era violul.

Timp mai multe decenii, veridicitatea presupusei istorii a violurilor comise de Beria a fost pusă la îndoială, dar declasificarea dosarelor interogatoriilor sale a confirmat și această latură grotescă a liderului NKVD.

În cuvintele istoricului britanic Simon Sebag Montefiore, în lucrarea sa, „Curtea țarului roșu”:

„Beria s-a dedat unei vieți sexuale drăcești. Adesea, îi era imposibil să se facă diferența între femeile pe care le sedusese, cele care veniseră la el ca să-i apere pe cei dragi lor și cele pe care tocmai le răpise și le violase.”

Și nu numai asta: în 2003, ambasada Tunisiei la Moscova, situată în vechiul conac al lui Beria, a anunțat că în timpul lucrărilor de construcție a unei crame au fost descoperite o sumedenie de oseminte omenești, unele îngropate, altele ascunse printre zidurile clădirii.

Călăul lui Stalin

Lavrenti Beria și-a asumat rolul de mână ucigașă a lui Stalin din 1938 până în anul în care au murit amândoi, în 1953.

În ultimele zile ale dictatorului, Beria ajunsese să se teamă că el însuși va fi următorul dușman al poporului, deoarece în ultimii ani lansase o serie de idei de deschidere care nu erau agreate în cercurile puterii.

Mulțumită poziției sale în fruntea NKVD, Nikita Hrușciov a reușit în cele din urmă să preia comanda, cu concursul celorlalți membri ai Politburo.

Într-o ședință plenară organizată pentru a decide următorii pași de urmat de URSS, Hrușciov a ordonat arestarea lui Beria. Acuzat de trădare și comportament antisovietic, fostul locotenent al lui Stalin a fost condamnat la moarte.

La 23 decembrie 1953, Lavrenti Beria a fost ucis de un pluton de execuție. Înainte de a fi împușcat a cerut milă, căzând în genunchi.

El și colaboratorii săi au fost uciși în ultima mare epurare din URSS, cu aproape două luni înainte de comemorarea unui an de la moartea lui Stalin.