Un zgomot obișnuit poate deveni, pentru un copil aflat pe spectrul autist, o experiență copleșitoare. Bâzâitul unui frigider sau schimbarea poziției unei canapele trec neobservate pentru majoritatea, dar pentru el pot însemna un val de senzații greu de gestionat.

Creierul său procesează cu totul altfel informațiile din jur. Nu e vorba de o boală, ci de o condiție de neurodezvoltare care își pune amprenta încă din primii ani de viață. Așa-numitul spectru autist nu este nici pe departe o categorie uniformă.

Specialiștii insistă asupra acestui punct: nu există două persoane autiste identice. Unii au nevoie de ajutor permanent pentru cele mai simple activități zilnice, alții termină facultatea, muncesc și își întemeiază o familie.

De aceea, după 2013, manualul de diagnostic DSM-5 a renunțat la eticheta separată de sindrom Asperger, integrând totul într-un spectru continuu. Mulți dintre cei diagnosticați mai demult păstrează însă vechiul termen, semn cât de personale sunt aceste experiențe.

Semne timpurii și cauze: între genetică și mituri

Semnele apar devreme, dar nu întotdeauna evident. Un copil poate evita privirea, nu răspunde când e strigat, nu înțelege ironia sau preferă singurătatea jocurilor.

Pe de altă parte, pot apărea mișcări repetitive ale mâinilor, o rutină rigidă sau o fascinație intensă pentru un singur subiect, cum ar fi trenurile sau planetele. Senzațiile tactile, lumina puternică sau un sunet aparent banal îl pot deranja până la refuz.

Nu toate aceste trăsături se manifestă la aceeași persoană, iar intensitatea variază enorm. La unii, semnele ies la iveală abia când cerințele sociale și școlare cresc. Cauzele exacte rămân în mare parte un mister.

Oamenii de știință au identificat sute de gene care par să crească riscul, dar niciuna nu acționează singură. Factorii biologici care influențează dezvoltarea creierului înainte și în timpul sarcinii sunt probabil la fel de importanți. Un lucru este cert: nu vaccinurile.

Mitul acesta, născut dintr-un studiu falsificat publicat în 1998 de medicul Andrew Wakefield, a fost demontat de zeci de cercetări uriașe, desfășurate pe milioane de copii din întreaga lume. Articolul a fost retras, iar Wakefield și-a pierdut licența medicală în Marea Britanie.

Legătura dintre vaccinul ROR și autism nu a fost niciodată dovedită.

Cum poate sprijinul timpuriu să schimbe traiectoria?

Autismul nu se vindecă printr-un tratament. Nu există pastilă sau terapie miraculoasă care să-l facă să dispară.

Ceea ce poate schimba radical traiectoria unui copil este intervenția timpurie: logopedie, terapie ocupațională, sprijin educațional, iar uneori tratament simptomatic pentru anxietate sau tulburări de somn. Fiecare caz are nevoie de un plan adaptat.

În ultimele decenii, numărul diagnosticelor a explodat. Nu pentru că autismul ar fi devenit brusc mai frecvent, ci pentru că medicii au învățat să-l recunoască mai bine, mai ales la fete și la persoanele fără dizabilitate intelectuală.

În trecut, multe femei rămâneau nediagnosticate pentru că simptomele lor erau mai puțin vizibile sau se camuflau în comportamente considerate „ciudate”. Miturile, însă, rezistă. Faptul că vaccinurile ar provoca autism este respins de știință.

Felul în care persoanele autiste simt emoții nu diferă de al nostru, dar modul în care le exprimă poate fi diferit. Abilitățile extraordinare, de tipul sindromului savantului, sunt rare, nu regula. Iar ideea că autismul poate fi vindecat este falsă.

Ceea ce se poate face este să oferim sprijin, să creăm un mediu care să le permită celor aflați pe spectru să-și atingă propriul potențial. Părinții care observă semne îngrijorătoare sunt sfătuiți să nu aștepte.

Să noteze comportamentele, să discute cu medicul pediatru, să ceară o evaluare de specialitate cât mai devreme. Intervenția timpurie face diferența. În schimb, terapiile sau suplimentele care promit „vindecarea” fără dovezi științifice ar trebui evitate cu desăvârșire.