Timp de decenii, orice film cu extratereștri însemna același lucru: panică, ravagii, omenirea încolțită de o forță superioară. Războiul Rece a transformat ecranul într-un câmp de luptă cosmic.

În anii ’50, pelicule precum „Războiul lumilor” sau „Invazia răpitorilor de trupuri” traduceau în imagini frica de comunism, de arma nucleară, de pierderea identității. Contactul cu „celălalt” însemna întotdeauna conflict. Extratereștrii erau superiori, lipsiți de empatie, hotărâți să cucerească.

Omul nu avea altă cale decât să se apere.

Cum a rescris Spielberg regulile întâlnirii?

Apoi, în 1977, Steven Spielberg a rescris scenariul. „Întâlniri de gradul trei” nu aducea o flotă de invazie, ci o scenă finală în care oamenii și o civilizație necunoscută comunicau prin sunete și lumini.

Personajul principal, un electrician obișnuit interpretat de Richard Dreyfuss, trăia o experiență care îl marca profund – nu era amenințat, ci fascinat. Pentru prima oară într-un blockbuster SF, întâlnirea nu declanșa un război, ci un dialog. Spielberg a vrut să meargă mai departe.

A cerut sfatul unor specialiști care studiaseră ani întregi fenomenul OZN, iar celebrul schimb muzical de la final a fost compus special pentru a sugera un limbaj universal, dincolo de violență.

De la dialog la prietenie cu E.T.

Cinci ani mai târziu, regizorul a făcut un pas și mai curajos. În 1982, „E.T. Extraterestrul” a transformat ființa venită din altă lume într-o creatură pierdută și fragilă, rămasă singură pe Pământ.

Relația dintre E.T. și băiatul Elliott nu mai avea nimic de-a face cu teama – era o poveste despre prietenie, singurătate și nevoia de conexiune. Publicul a plâns, a empatizat, a uitat să se teamă.

Copiii din anii ’80 îi scriau scrisori extraterestrului de pe ecran ca și cum ar fi existat cu adevărat. Succesul filmului a schimbat pentru totdeauna imaginea „celuilalt” în cultura populară. Influența lui Spielberg s-a resimțit imediat.

Producții ulterioare – „Contact”, „Arrival”, „District 9” – au plasat comunicarea și relația dintre civilizații înaintea confruntării armate.

La aproape jumătate de secol de la „Întâlniri de gradul trei”, cea mai puternică întrebare rămâne aceeași: ce se întâmplă dacă necunoscutul nu vine să ne cucerească, ci să vorbească cu noi?