O pastilă albă ajunge în stomac și se dizolvă. Nu există niciun senzor, niciun mini-GPS care să-i spună încotro s-o apuce. Și totuși, după 20-30 de minute, durerea de cap se estompează. Cum e posibil, dacă medicamentul nu „știe” că acolo e problema? Răspunsul ține de chimie, nu de magie.

Substanța activă din analgezic nu pornește într-o misiune ghidată. Ea este absorbită din intestin în sânge, trece prin ficat și, în câteva minute, inundă întregul sistem circulator. De la creștet până la vârful degetelor, sângele poartă molecula peste tot.

Nu există o rută preferențială spre tâmple sau spre măsea.

Blocarea semnalelor de alarmă

Totul depinde de ce găsește medicamentul la destinație. Durerea însăși este un semnal chimic: țesutul lezat sau inflamat produce prostaglandine, niște substanțe care irită nervii și trimit un mesaj de alarmă către creier. Fără acest mesaj, creierul nu percepe durerea, chiar dacă vătămarea există.

Analgezicele precum ibuprofenul, aspirina sau paracetamolul acționează exact aici. Ele circulă liber prin sânge, iar atunci când întâlnesc enzimele care fabrică prostaglandinele, se leagă de ele și le blochează.

Unde nu există inflamație sau leziune, prostaglandinele nu sunt produse în exces, așa că medicamentul trece mai departe, fără efect. E ca și cum ai trimite pompieri în tot orașul: ei intervin doar acolo unde găsesc foc.

De ce pastilele pot irita stomacul

Acest mecanism explică și efectele secundare. Prostaglandinele nu sunt doar mesageri ai durerii; ele au și un rol protector, de exemplu în mucoasa stomacului.

De aceea, ibuprofenul poate irita stomacul – pentru că, în drumul lui prin corp, blochează și acele semnale protective, nu doar pe cele dureroase. Data viitoare când înghiți o pastilă, imaginează-ți miliarde de molecule călătoare, purtate de sânge, care nu știu unde e capul tău.

Ele opresc, pur și simplu, semnalul de alarmă din toate colțurile corpului. Creierul, lipsit de vești proaste, poate în sfârșit să tacă.