În San Francisco, doi tineri au vrut să transforme homari în marionete controlate de inteligență artificială. Homarii au murit înainte să înceapă operația.
Elliot Roth, în vârstă de 32 de ani, și William Joy, de 19 ani, locuiau într-o așa-numită „Biopunk House” – un fel de cămin pentru pasionații de tehnologie care împart idei îndrăznețe.
În aceeași casă mai trăiau încă 18 aspiranți la faima tech, iar întreaga rețea, numită „Residency”, îl avea ca consilier chiar pe CEO-ul OpenAI. Planul lor suna ca o farsă morbidă.
Voiau să ia un kit gândit pentru a controla de la distanță un gândac de bucătărie și să îl implanteze în creierul unor homari.
Apoi, odată ce reușeau să facă animalul să strângă cleștii la comandă, intenționau să conecteze crustaceul devenit cyborg la un agent IA open source care are tocmai un homar ca simbol. Era și o glumă internă, un fel de omagiu întunecat adus celebrului eseu al lui David Foster Wallace.
Nu contau diferențele uriașe dintre creierul unui gândac și cel al unui homar. Nici lipsa de pregătire chirurgicală.
„Sunt destul de sigur că va fi primul exemplu real al unui agent complex de IA care interacționează cu un organism biologic”, anunța Joy cu încredere în fața reporterului de la The Atlantic, în faza de planificare.
Grijă etică declarată, dar neaplicată
Cei doi se declarau profunzi îngrijorați de soarta animalelor. Intenționau să le administreze un anestezic. „O să ne gândim mult la întrebarea: «Cum putem să ne asigurăm că nu suferă? »”, spunea Joy, adăugând că homarii erau „deja destinați mesei”.
Promiteau să îi mănânce după experiment, ca să le onoreze contribuția la știință.
Homarii morți dezvăluie o problemă mai mare
Realitatea a fost cu totul alta. Câteva săptămâni mai târziu, reporterul s-a întors să vadă progresul. Acvariul era gol. Fără lichid. Fără homari. Muriseră înainte ca vreun bisturiu să atingă cochilia. Joy a încercat totuși o autopsie „preliminară”.
A povestit apoi că trecuse printr-o criză etică, întrebându-se „dacă ar trebui măcar să fac asta”. A recunoscut că posibil greșise salinitatea apei. Homarii nu au fost mâncați, așa cum se angajaseră. Nimeni nu știe ce sperau să demonstreze cei doi dincolo de simpla posibilitate tehnică.
Poate nici ei nu știau. Însă eșecul lor e simptomatic pentru o întreagă industrie: entuziasmul debordant acoperă lipsa de expertiză, iar etica e tratată ca o formalitate.
La fel cum chatbot-urile generează dezinformare și deepfake-uri, iar companiile răspund cu promisiuni vagi și întârzieri, la fel cei doi au ignorat semnele de alarmă și au mers înainte până când ființele vii au plătit prețul.
