Știință

De ce preferăm să adăugăm activități în loc să eliminăm obiceiurile rele când suntem stresați?

Cercetătorii au descoperit că oamenii tind să adauge activități pentru a face față stresului, ignorând soluțiile mai simple de eliminare.

Când stresul apasă, primul instinct nu este să renunți, ci să adaugi. Mai multă meditație, mai mult sport, mai multe liste de făcut. Psihologii au un nume pentru această capcană mentală: prejudecata aditivă. Și, potrivit cercetărilor, ea ne face mai mult rău decât bine.

Ce dezvăluie studiul din 2025

Un studiu recent, publicat în 2025, a dezvăluit cât de adânc înrădăcinată este această tendință. Participanții au fost întrebați cum ar îmbunătăți sănătatea mintală.

Răspunsurile s-au îndreptat aproape automat spre soluții care presupun adăugarea unor activități – meditație, exerciții fizice –, ignorând măsuri mai simple și mai eficiente, cum ar fi renunțarea la fumat sau reducerea consumului de alcool.

Fenomenul s-a dovedit cu atât mai accentuat cu cât vârsta participanților era mai înaintată. Mecanismul este insidios. În fața epuizării, a haosului cotidian, creierul nostru preferă să încarce programul cu sarcini noi, în loc să curețe ceea ce este inutil.

Un raport publicat de Scientific American confirmă: oamenii identifică mult mai ușor soluțiile bazate pe adaos decât pe eliminare. Și, pe măsură ce stresul crește, această tendință devine și mai puternică.

Curajul de a renunța la exces

De vină nu sunt doar mecanismele psihologice, ci și presiunea societății. Rețelele sociale și cultura consumului ne bombardează permanent cu mesaje subtile: trebuie să faci mai mult, să cumperi mai mult, să te dezvolți permanent. Rareori auzim că răspunsul corect poate fi să facem mai puțin.

Dr. Tom Barry, psiholog la Universitatea din Bath și coautor al studiului, avertizează că acest reflex transformă îngrijirea sănătății mintale într-un inventar nesfârșit de obligații. „Sfaturile bune ar trebui să găsească un echilibru între a face mai mult și a face mai puțin”, spune el.

Psihoterapeuta Linda Sanderville propune o rețetă contrară instinctului nostru: eliminarea periodică a consumului de informații. Intervale fără internet, televiziune sau știri, pentru a da creierului timp să proceseze și să creeze. „Este greu să consumi și să creezi în același timp.

Dacă îți prețuiești creativitatea, oferă-i creierului o pauză de la consumul continuu de informații”, explică Sanderville. Poate că cel mai dificil pas nu este să găsești ceva nou de făcut, ci să ai curajul să renunți.

Distribuie

Surse și detalii suplimentare

Nu există videoclipuri noi.

Lasă un comentariu