Duminică, la 11:24 fix, un eveniment aproape imperceptibil va marca startul oficial al verii astronomice. Nu e vorba de o zi întreagă, așa cum cred mulți, ci de o fracțiune de secundă.

În acel moment, emisfera nordică a Pământului va fi înclinată maxim spre Soare, iar razele vor cădea perpendicular deasupra Tropicului Racului.

Iată paradoxul: deși calendarul ne spune că 21 iunie este cea mai lungă zi din an, cele mai devreme răsărituri se petrec de fapt în zilele dinaintea solstițiului, iar cele mai târzii apusuri, după el.

Lumina zilei nu atinge simultan ambele recorduri – este doar media duratei totale care o face record. Planeta noastră nu se rotește pe o axă dreaptă.

Înclinația de aproximativ 23,5 grade face ca, timp de șase luni, emisfera nordică să fie întoarsă mai aproape de Soare, iar în cealaltă jumătate a anului, sudul preia ștafeta. Fără această oblicitate, am trăi într-o eternă uniformitate: zile și nopți aproape egale, fără anotimpuri distincte.

De ce nu are solstițiul o dată fixă?

Poate că te întrebi de ce data solstițiului nu e fixă. În acest an cade pe 21, dar poate fi pe 20 sau 22 iunie. Cauza: Pământului îi ia cu aproximativ șase ore mai mult decât 365 de zile să-și completeze orbita în jurul Soarelui.

Pentru a corecta această abatere, o dată la patru ani introducem o zi în plus – anul bisect – care mută solstițiul pe 20 iunie cel mai frecvent.

Așadar, momentul exact al „opririi” Soarelui, cum sugerează și numele din latină – „sol” (soare) și „sistere” (a se opri) – este un dans fin între mișcarea reală și calendar.

Vara astronomică versus meteorologică

Și totuși, vara meteorologică, cea pe care o simțim în statistici și în hainele mai subțiri, a început deja pe 1 iunie și se va încheia pe 31 august. E o convenție utilă pentru a compara sezoanele, dar care nu are legătură cu unghiul razelor solare.

Adevărata rădăcină a verii, cea astronomică, este în acea înclinație atent calculată care, duminică, la 11:24, atinge apogeul.