Este dificil să vizualizezi mental imaginea unui medic fără să te gândești la o persoană care poartă un halat alb și are în jurul gâtului un dispozitiv acustic numit stetoscop. Vorbind despre stetoscop, acest instrument este utilizat pe scară largă pentru a asculta bătăile inimii, zgomotele plămânilor și ale intestinelor și sunetele fluxului sanguin.
Evident, designul stetoscopului, așa cum îl cunoaștem, a suferit câteva modificări de-a lungul istoriei, dar ceea ce nu pare să se fi schimbat este percepția că inventarea acestui instrument a fost un progres foarte necesar pentru domeniul medicinei. Acestea fiind spuse, ce-ar fi să aflăm câte ceva despre istoria stetoscopului?
Medicina înainte de inventarea stetoscopului
Până la inventarea stetoscopului, medicilor nu le-a fost ușor să analizeze semnificațiile clinice din spatele sunetelor inimii și respirației. De fapt, până în urmă cu două secole era complicat chiar să se adune date care să permită punerea unui diagnostic corect în timpul examinărilor pacienților.
În timpul examinărilor fizice din secolele trecute, medicii foloseau o tehnică numită „percuție și ascultare”, în care medicul strângea pieptul pacientului cu vârful degetelor și apoi își apropia imediat urechea de piept pentru a încerca să audă ceva.
Din păcate, aceste metode erau foarte limitate, promovau un contact fizic inadecvat cu pacientul și necesitau o poziționare foarte precisă a urechii.
Deși medicul francez René Laennec era destul de priceput în tehnica menționată mai sus, cererea de precizie în diagnosticare și incapacitatea sa de a ajunge la timp la consultații au fost factorii care l-au determinat să dezvolte ceea ce avea să fie numit stetoscop.
Știința acusticii și cazul care a schimbat totul
Potrivit Bibliotecii Naționale de Medicină din SUA, în timpul unei dimineți reci din septembrie 1816, Laennec trebuia să examineze o tânără spitalizată care prezenta simptome de boală de inimă.
Cu toate acestea, Laennec a întârziat în acea zi și, din această cauză, a decis să ia o scurtătură pentru a ajunge la pacientă, ceea ce l-a făcut să treacă pe lângă un grup de copii care se jucau.
Copiii se jucau cu o bucată îngustă de lemn, în care unul dintre ei ținea o tijă la ureche, iar ceilalți o loveau pentru a transmite sunetul prin structura obiectului. Deși nu se știe cu certitudine dacă acest eveniment a contribuit în mod direct la invenția sa, cert este că Laennec a menționat că stetoscopul a fost inspirat de știința acusticii și, în special, de modul în care sunetul este transmis prin corpuri solide.
Când Laennec a ajuns în cele din urmă în camera pacientei, în loc să folosească tehnici de percuție și auscultare pentru a-i asculta pieptul, medicul a cerut pur și simplu o bucată de hârtie. După ce a rulat-o într-un cilindru, Laennec a sprijinit un capăt al tubului pe regiunea toracică a fetei bolnave și a fost impresionat de capacitatea de a-i auzi bătăile inimii.
Potrivit lui Laennec, sunetele inimii au fost mult mai clare și mai distincte decât cele pe care le auzise vreodată prin aplicarea metodei anterioare. Fiind surprins de ceea ce auzea, clinicianul francez a început să experimenteze cu o serie de tuburi goale din lemn de cedru și de abanos.
Între anii 1816 și 1819, Laennec va experimenta continuu cu diverse instrumente până când va ajunge la un model definitiv al primului stetoscop propriu-zis.
Moștenirea doctorului Laennec
Inventarea stetoscopului i-a permis lui René Laennec să devină primul medic care a reușit să distingă în mod sigur și eficient diverse cazuri de abcese pulmonare, emfizem, pleurezie hemoragică, pneumotorax și infarcte pulmonare.
De asemenea, a reușit să descrie sunetele inimii și să extindă înțelegerea despre simptomele bolilor de inimă.
Deși stetoscopul a suferit modificări majore în ceea ce privește greutatea, calitatea acustică și designul de-a lungul timpului, principiul de bază a rămas același de la conceperea sa, făcându-l un instrument de diagnostic esențial în medicină.
