După 11 ani de explorare neîntreruptă, tăcerea sondei MAVEN a devenit definitivă. NASA a confirmat oficial încheierea misiunii sale de pionierat, după luni de încercări eșuate de a restabili legătura cu nava spațială. Totul a început să se prăbușească în decembrie anul trecut.
Sonda trecea atunci prin spatele Planetei Roșii, când o anomalie majoră a forțat-o să intre în modul de siguranță. De atunci, agenția nu a mai primit niciun semnal coerent.
Pe 4 decembrie, ultimele date telemetrice complete au sosit pe Pământ, arătând că toate subsistemele funcționau normal chiar înainte ca sonda să dispară în spatele planetei. Două zile mai târziu, Deep Space Network a mai captat un scurt fragment radio, după care s-a instalat liniștea absolută.
Chiar și roverul Curiosity, aflat la sol, a scanat cerul fără niciun rezultat. Comisia de analiză a NASA a reconstituit scenariul. Sonda a ieșit din spatele planetei rotindu-se anormal de rapid în jurul propriei axe, din cauza unei devieri pe traiectorie.
Această mișcare necontrolată a împiedicat panourile solare să se orienteze spre Soare, iar bateriile s-au descărcat complet. A urmat moartea termică a sistemelor de bord. Nimic nu a mai putut fi salvat.
Vântul solar a erodat atmosfera marțiană
MAVEN a fost lansată în 2013, cu o misiune inițială de doar un an. A sfârșit prin a studia Marte timp de un deceniu întreg, depășindu-și cu mult termenul de viață. Obiectivul său central: să înțeleagă cum și de ce își pierde atmosfera Planeta Roșie. Și a reușit dincolo de orice așteptări.
Marte nu are un câmp magnetic global ca al Pământului. Așa că vântul solar – acel flux de particule încărcate electric emise de Soare – lovește direct straturile superioare ale atmosferei, erodându-le în spațiu.
MAVEN a demonstrat că această pierdere de gaze este constantă, dar variază cu anotimpurile marțiene și cu distanța față de Soare. În timpul furtunilor solare, devine extrem de agresivă.
Datele au arătat că, atunci când o ejecție de plasmă solară lovește planeta, rata de pierdere a atmosferei crește de 10 până la 20 de ori.
Oamenii de știință au dedus că, în tinerețea Sistemului Solar, când activitatea solară era mult mai intensă, atmosfera marțiană s-a subțiat într-un ritm accelerat, transformând o lume probabil umedă în deșertul înghețat de astăzi. Dar MAVEN nu s-a oprit aici.
Spectrograful său ultraviolet a detectat aurore marțiene, difuze și răspândite pe toată planeta, spre deosebire de cele terestre, concentrate la poli. În 2017, a raportat pentru prima dată detectarea ionilor metalici în ionosfera altei planete.
Mai recent, a observat cometa 3I/ATLAS și a înregistrat posibile fulgere pe partea nocturnă a planetei.
Moștenirea unui deceniu de descoperiri
Toate aceste date au un scop dincolo de curiozitatea științifică. Măsurătorile referitoare la radiații și la interacțiunea cu vântul solar oferă parametri esențiali pentru protecția viitorilor astronauți care vor păși pe Marte. Fără MAVEN, aceste repere ar fi rămas doar estimări. Acum, sonda tace.
Dar moștenirea celor 11 ani de descoperiri rămâne.
