Povestea Arcei lui Noe, așa cum este relatată în Biblie, descrie o lume copleșită de răutate, pe care Dumnezeu a decis să o purifice printr-un potop devastator. Singurul om cruțat a fost Noe, considerat drept și neprihănit.

Divinitatea l-a instruit să construiască o imensă corabie, arca, în care să se adăpostească alături de familia sa și de perechi de animale din fiecare specie, pentru a supraviețui cataclismului.

Noe, fiul lui Lameh și strănepotul lui Metusala, se spune că ar fi atins venerabila vârstă de 950 de ani, fiind ultimul dintre patriarhii longevivi ai vremurilor străvechi.

Vârsta sa, ca și a altor personaje biblice, este subiect de dezbatere, unii considerând cifrele drept erori de transcriere sau simboluri.

Cei trei fii ai săi, Sem, Ham și Iafet, născuți când Noe avea 500 de ani, sunt considerați strămoșii unor importante grupuri etnice: hamiții, semiții și iafetiții. După ce Noe și familia sa, împreună cu animalele, s-au îmbarcat, apele potopului au inundat pământul timp de 150 de zile.

Odată ce apele s-au retras, Noe a eliberat păsări pentru a căuta uscat. Întoarcerea unui porumbel cu o ramură de măslin în cioc a semnalat sfârșitul potopului și ieșirea din arcă.

Deși povestea biblică menționează doar porumbelul și corbul, identitatea celorlalte animale de pe arcă a stârnit numeroase speculații de-a lungul timpului.

Oameni de știință, istorici și mistici au încercat să descifreze misterul, iar reprezentări ale arcei, precum cea de pe o monedă din secolul al III-lea, sugerează prezența a cel puțin două păsări.

Fascinația pentru lumea animală, evidentă în special în Evul Mediu, a dus la interpretări diverse ale poveștii lui Noe. Artiștii medievali, influențați de cunoștințele limitate despre fauna mondială, au inclus în reprezentările lor animale familiare precum vaci, capre sau porci.

Contactul sporit cu alte culturi, prin comerț și explorare, a adus în prim-plan și animale exotice, precum girafe, lei sau păuni. Uneori, în reprezentări apăreau și creaturi fantastice, precum unicornul.

Lipsa accesului la informații a permis includerea unor ființe mitice, precum grifoni sau creaturi asemănătoare dragonilor, o practică des întâlnită până la începutul secolului al XVI-lea. Odată cu dezvoltarea științei, au apărut noi interpretări.

Matematicianul Jean Borrell estima un număr de 93 de tipuri de mamifere pe arcă, în timp ce iezuitul Benito Periera considera că insectele nu ar fi necesitat spațiu, generându-se din resturi organice.

Exploratorul Sir Walter Raleigh credea că speciile hibride, precum catârii, nu existau în acea perioadă.

Polimatul Athanasius Kircher, într-o analiză detaliată din 1675, a avansat ipoteza că multe animale terestre erau hibrizi, precum girafa, un hibrid cămilă-leopard, sau armadillo, un hibrid țestoasă-porc spinos.

Kircher estima, de asemenea, un număr de 130 de mamifere patrupede, 30 de specii de șerpi și 150 de specii de păsări necesare repopulării Pământului.

Aceste clasificări și ierarhizări ale animalelor au contribuit la dezvoltarea conceptului de specie biologică, într-o perioadă în care ideea că toate animalele ar fi încăput pe arcă devenea tot mai puțin plauzibilă.

După secole de analize și interpretări, fascinația pentru animalele din arca lui Noe a lăsat o moștenire importantă în înțelegerea lumii naturale.