Un mascul de caracatiţă Haliphron atlanticus măsoară doar 30 de centimetri. Femela poate ajunge la patru metri şi 75 de kilograme. Această diferenţă uluitoare a fost surprinsă la 800 de metri adâncime, unde o femelă a fost filmată în timp ce devora o meduză.

Contrastul dintre sexe este doar una dintre descoperirile unei expediţii de două săptămâni care a scos la iveală o lume aproape neverosimilă, ascunsă în stratul intermediar al oceanului, între 600 şi 3.300 de picioare adâncime.

Tehnologii care pătrund în crepuscul

Echipajul de la bordul navei de cercetare R/V Falkor, operată de Institutul Oceanografic Schmidt, a lucrat în largul coastelor Braziliei. Vehiculul telecomandat SuBastian a coborât în această zonă de crepuscul marin, transportând un arsenal de tehnologii noi.

Printre acestea, sistemul DeepPIV – un aparat cu laser şi optică dezvoltat de MBARI – a reuşit să creeze modele tridimensionale ale unor animale transparente, fără a le atinge măcar.

Un prototip de cameră macro cu trei unghiuri a fotografiat speciile imediat după colectare, înainte ca trăsăturile, culorile şi postura să se degradeze.

Cercetătorii au avut la dispoziţie şi un microscop confocal supranumit „Squid”, care a dezvăluit pentru prima dată structuri celulare vii din interiorul organismelor. Un aparat de simulare a gravitaţiei a fost folosit pentru a studia microbilor.

Toate aceste instrumente au permis colectarea de informaţii anatomice şi genetice direct pe mare, fără a mai depinde exclusiv de eşantioane conservate.

31 de specii noi pentru știință

Rezultatul? 31 de specii complet noi pentru ştiinţă. Un vierme subţire din genul Tomopteris, care şi petrece întreaga existenţă plutind în coloana de apă. O calamar-sticlă juvenilă, larve de peşte, meduze lobate şi mai multe sifonofore.

Unul dintre aceste sifonofore a atras atenţia în mod special: Dhugal Lindsay, de la JAMSTEC, consideră că ar putea aparţine unui gen nedescris, poate chiar unei noi familii din genul Physonect.

„Cel mai mare habitat de pe Pământ, stratul intermediar al apei, este plin de animale incredibile pe care abia începem să le înţelegem”, a spus Karen Osborn, cercetătoarea şefă a misiunii.

Manu Prakash, bioinginer la Universitatea Stanford, a adăugat că noua perspectivă deschide calea studiului fiziologiei adâncurilor: „Acum putem observa în timp real procesele interne ale organismelor adaptate la presiune imensă şi întuneric.

” Jyotika Virmani, director executiv al Institutului Oceanografic Schmidt, a numit expediţia „o privire asupra viitorului ştiinţei biologice marine”. Speranţa e ca, în curând, orice cercetător să poată studia aceste creaturi folosind aceleaşi tehnici – inclusiv prin realitate virtuală.

O lume întreagă, plutitoare şi nevăzută, abia a început să fie cartografiată.