Pluto, cea mai îndepărtată planetă pitică a sistemului solar, ascundea un secret pe care nimeni nu l-a bănuit până acum. Nu e vorba de vulcani de gheață sau de atmosfera sa stranie, ci de ceva mult mai familiar: alunecări de teren masive, exact ca pe Pământ.
O echipă internațională de cercetători a găsit primele dovezi concrete ale acestor fenomene, iar vinovatul este un vechi tovarăș al omenirii – sonda New Horizons.
În timpul survolului fulgerător din 2015, instrumentul său LORRI a imortalizat suprafața lui Pluto cu o precizie uluitoare, la aproximativ 300 de metri per pixel. Abia acum, ani mai târziu, oamenii de știință au reușit să observe în acele cadre ceva ce scăpase anterior:
șase prăbușiri uriașe de versanți, îngropate în trei cratere de impact.
Dimensiunile colosale ale alunecărilor
Urmele sunt clare și amintesc de formele pe care le vedem pe Terra. În partea superioară a pereților craterelor, cercetătorii au identificat cicatrici în formă de semilună, semn că o masă uriașă de material s-a desprins și a luat-o la vale.
Mai jos, pe fundul craterelor, au descoperit blocuri colosale de gheață, smulse din locul lor și transportate la distanțe considerabile, alături de depozite lungi de rocă și gheață, întinse ca niște limbi de ghețar.
Comparând imaginile cu hărțile de altitudine obținute în timpul aceluiași survol, echipa a putut calcula scara adevărată a dezastrelor. Materialul a călătorit pe diferențe de nivel cuprinse între 1,5 și 2,2 kilometri – suficient cât să acopere un munte mic. Distanța parcursă? Până la 14,5 kilometri.
Cea mai mare dintre alunecări se întinde pe o suprafață de aproximativ 130 de kilometri pătrați, un teritoriu suficient de vast pentru a acoperi un orășel întreg.
Pluto nu este o lume moartă
Până acum, astfel de deplasări masive de material erau considerate comune pe Pământ, iar dovezi au mai fost găsite pe Marte și pe Ceres, planeta pitică din centura de asteroizi.
Pe Pluto însă, unde temperaturile sunt atât de scăzute încât azotul și metanul îngheață pe suprafață, nimeni nu se aștepta la o asemenea activitate.
„Aceste observații au permis, pentru prima dată, identificarea alunecărilor de teren pe unul dintre cele mai importante corpuri înghețate din Centura Kuiper”, notează autorii studiului publicat în revista Icarus. Consecințele sunt profunde și răstoarnă imaginea statică pe care o aveam despre Pluto.
Departe de a fi o lume moartă, înghețată și lipsită de schimbări, planeta pitică pare să fi fost modelată activ de instabilitatea versanților.
„Identificarea alunecărilor de teren pe suprafața lui Pluto indică faptul că instabilitatea versanților este un proces răspândit, până acum necunoscut, care ar fi putut avea un rol important în modelarea suprafeței”, explică cercetătorii. Și asta nu e tot.
Specialiștii sunt convinși că pe Pluto există mult mai multe astfel de formațiuni, ascunse însă de rezoluția limitată a imaginilor actuale.
Pentru a le vedea cu adevărat, ar fi nevoie de misiuni viitoare, echipate cu instrumente mai performante, care să arunce o lumină nouă asupra acestor fenomene geologice neașteptate. Până atunci, Pluto rămâne o lume a surprizelor, unde chiar și gheața poate să alunece.
