Un principiu vechi de câteva secole spune că este mai bine ca o sută de vinovați să scape decât ca un singur nevinovat să fie condamnat. În teorie, pare o regulă de aur a dreptății. În practică, istoria abundă de momente când această regulă a fost călcată în picioare.

În martie 1931, în Alabama, nouă adolescenți afro-americani – cei mai tânăr avea 12 ani, cel mai în vârstă 20 – au fost arestați după ce două femei albe i-au acuzat de viol într-un tren de marfă. Doctorii care le-au examinat pe femei nu au găsit nicio urmă de agresiune sexuală.

Procesele au durat câteva zile. Un juriu format doar din albi i-a găsit vinovați pe toți. Opt dintre ei au primit pedeapsa cu moartea. A fost nevoie de intervenția Curții Supreme a Statelor Unite pentru ca, în 1932, să se stabilească un precedent: inculpații nu avuseseră parte de o apărare reală.

Trei ani mai târziu, același tribunal a decis că excluderea persoanelor de culoare din jurii încalcă dreptul la un proces echitabil. Condamnările unora au fost anulate, ceilalți au fost grațiați sau eliberați după ani de detenție.

La final, cei nouă adolescenți – cunoscuți drept Scottsboro Boys – petrecuseră împreună peste o sută de ani în închisoare. Cazul lor a forțat schimbări fundamentale în justiția americană.

Acuzații false, adevăruri ascunse

Douăzeci și patru de ani mai târziu, în februarie 1965, liderul afro-american Malcolm X a fost asasinat la New York. Trei membri ai organizației Nation of Islam au fost condamnați pentru crimă.

Unul dintre ei, Talmadge Hayer, a recunoscut că a participat, dar a spus încă din timpul procesului că ceilalți doi nu aveau nicio legătură cu atentatul. Declarațiile lui au fost ignorate.

Abia în 2021, o anchetă comună a procurorilor din Manhattan și a organizației Innocence Project a dus la exonerarea oficială a lui Muhammad Aziz și Khalil Islam. Anchetatorii au descoperit că autoritățile ascunseseră probe care le-ar fi putut demonstra nevinovăția încă din anii 1960.

Khalil Islam murise însă cu doisprezece ani înainte ca verdictul să fie anulat. În aprilie 1989, o tânără care alerga prin Central Park a fost atacată cu o brutalitate cumplită. Poliția a arestat cinci adolescenți – patru afro-americani și un hispanic. După ore de interogatorii, au mărturisit.

Apoi și-au retras declarațiile, susținând că au fost forțați. ADN-ul de la locul crimei nu se potrivea cu al lor. Cu toate acestea, au fost condamnați și au petrecut între șase și treisprezece ani în închisoare. În 2002, criminalul în serie Matias Reyes a recunoscut că el a fost agresorul.

Testele ADN i-au confirmat spusele. Condamnările au fost anulate, iar orașul New York a plătit despăgubiri de 41 de milioane de dolari. Cei cinci adolescenți sunt acum cunoscuți drept Exonerated Five.

În 2006, trei studenți de la echipa de lacrosse a Universității Duke au fost acuzați de viol de o dansatoare angajată la o petrecere. Timp de luni întregi, cazul a dominat presa americană și a devenit un simbol al dezbaterilor despre rasă, privilegii și violență sexuală.

Pe măsură ce ancheta avansa, însă, povestea acuzatoarei s-a schimbat de mai multe ori. Probele ADN nu i-au incriminat pe sportivi. Fotografiile și alte dovezi le susțineau alibiurile.

În 2007, procurorul general al statului Carolina de Nord i-a declarat complet nevinovați și l-a acuzat de abateri grave pe procurorul care instrumentase cazul. În 2024, Crystal Mangum – femeia care făcuse acuzațiile – a recunoscut public că a inventat totul și și-a cerut scuze.

În 1993, cardinalul Joseph Bernardin, una dintre cele mai respectate figuri ale Bisericii Catolice din America, a fost acuzat de un fost seminarist că l-ar fi abuzat sexual în anii 1970. Bernardin a negat categoric.

Câteva luni mai târziu, acuzatorul și-a retras plângerea, explicând că amintirile proveneau din ședințe de hipnoză și nu erau de încredere. Înainte de moartea acestuia, cei doi s-au întâlnit, iar cardinalul l-a iertat.

În mod remarcabil, Bernardin a continuat să susțină că orice acuzație de abuz trebuie investigată cu seriozitate – chiar dacă, în cazul său, se dovedise falsă.

Un tipar care a remodelat justiția

Toate aceste procese, deși separate în timp și de oameni diferiți, au urmat același tipar.

Presiunea de a găsi rapid un vinovat, prejudecățile rasiale, erorile de anchetă, influența opiniei publice sau convingerea prematură că autoritățile identificaseră deja făptașul au cântărit mai mult decât analiza atentă a probelor.

Fiecare dintre aceste cazuri a contribuit la reguli mai stricte privind dreptul la apărare, selecția juraților, administrarea probelor și evaluarea mărturisirilor obținute în timpul interogatoriilor.

Benjamin Franklin scria în 1785 că este „mai bine ca o sută de vinovați să scape decât să sufere un singur nevinovat”.

Cei nouă adolescenți din cazul Scottsboro Boys au petrecut împreună peste un secol în închisoare înainte ca procesele lor să ducă la unele dintre cele mai importante schimbări din istoria justiției americane.

În cazul Central Park Five, adevăratul autor al atacului a mărturisit fapta abia după ce l-a întâlnit în închisoare pe unul dintre băieții condamnați pe nedrept. Testele ADN i-au confirmat declarația, iar condamnările au fost anulate.

În cazul asasinării lui Malcolm X, doi dintre cei trei condamnați au fost exonerați oficial la 55 de ani după proces, după ce anchetatorii au descoperit că probe importante fuseseră ascunse.