Pergamentele vechi de secole nu au păstrat doar cuvintele – ele ascund un strat întreg de informații biologice pe care nimeni nu știa cum să îl citească. Acum, o echipă de oameni de știință a găsit cheia.
Materialul din care erau făcute manuscrisele – piei de animale – a fost mult timp tratat ca un simplu suport, ignorat de cercetători. În realitate, fiecare pagină de pergament este o arhivă genetică: ADN-ul animalelor care au furnizat pielea a rămas captiv acolo, intact, timp de sute de ani.
Problema era cum să ajungi la el fără să distrugi documentul.
O perie uscată extrage ADN-ul fără risc
Soluția vine dintr-un instrument neașteptat: o perie citologică uscată, identică cu cea folosită la testul Papanicolau. Fără tăieturi, fără răzuiri – doar o frecare ușoară pe suprafață. Peria adună celule moarte, iar documentul rămâne exact așa cum era.
Pentru a testa metoda, cercetătorii au analizat 91 de manuscrise istorice păstrate la Biblioteca Rubenstein a Universității Duke. Colecția acoperea documente din Anglia, Etiopia și alte regiuni, datând de la sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XX-lea.
Fiecare probă a fost supusă unei tehnologii de secvențiere genetică de ultimă generație, similară cu cea folosită în investigațiile criminalistice.
„Periile citologice pot fi utilizate în stare uscată și se descurcă excelent la recoltarea materialului celular fără a afecta integritatea artefactului”, explică Matthew Breen, coautor al studiului.
Ce dezvăluie ADN-ul despre trecut?
Informația genetică extrasă nu spune doar despre animalul din care provine pergamentul. Ea poate răspunde la întrebări esențiale pentru istorici: când și unde a fost fabricat manuscrisul, din ce specie sau rasă provine pielea.
Tim Stinson, profesor asociat de limba engleză la Universitatea de Stat din Carolina de Nord și autorul corespondent al studiului, spune că „această informație genetică ne oferă o fereastră către trecut”. Dar datele depășesc cu mult granițele istoriei manuscriselor.
ADN-ul din pergamente poate reconstitui evoluția animalelor de fermă, dezvoltarea raselor de-a lungul secolelor și modul în care bolile s-au răspândit printre ele. Textul scris documentează deja evenimente istorice, acorduri juridice, practici religioase.
Acum, stratul genetic adaugă o dovadă complementară, transformând fiecare pergament într-o resursă istorică mult mai bogată. Până acum, principala piedică era reticența bibliotecilor, arhivelor și muzeelor de a permite prelevarea de probe.
Teamar justificată: manuscrisele rare și fragile nu puteau fi deteriorate. Noua metodă demonstrează că materialul celular poate fi colectat fără niciun risc. „Am demonstrat că suntem capabili să extragem o cantitate imensă de informații noi din aceste pergamente fără a le deteriora”, afirmă Breen.
„Sperăm că acest lucru va genera încredere în rândul organizațiilor responsabile de conservarea acestor documente istorice. ” Stinson consideră descoperirea „un mare pas înainte”, dar subliniază că domeniul rămâne în mare parte neexplorat.
Echipa caută acum finanțare pentru a continua investigarea a ceea ce el numește „o sursă vastă și neexploatată de informații istorice”. „Avem aici o oportunitate remarcabilă.
Este, în esență, un domeniu cu totul nou, care reunește o gamă cu adevărat interdisciplinară de expertiză, acoperind domenii de la genetică la istoria medievală”, concluzionează Stinson.
