Marea Neagră s-a transformat într-un caleidoscop viu. Nu mai e doar albastră – e turcoaz, lăptoasă și vârtejitoare. Iar culoarea asta nu mai dispare cum trebuie. În 2022 și 2023, a rămas luni întregi, sfidând calendarul obișnuit.

Sateliții NASA au surprins fenomenul din spațiu: pe 22 iunie 2026, instrumentul OCI de la bordul PACE a iluminat marea din orbita ei, iar o fotografie făcută pe 27 mai de pe Stația Spațială Internațională arăta aceleași valuri turcoaz curgând prin Strâmtoarea Bosfor, ca niște panglici colorate prinse în curenți.

În spatele imaginilor spectaculoase se ascunde un mister pe care oamenii de știință îl cercetează de zeci de ani: ce anume hotărăște când încep, cât cresc și când se termină aceste înfloriri?

Ce a ținut algele vii luni în șir?

Răspunsul, publicat recent în revista „Diversity” de cercetătorii de la Institutul de Oceanologie Shirshov, arată că în 2022 și 2023, în nord-estul Mării Negre, algele microscopice numite coccolitofori au refuzat să se retragă.

În mod normal, ele domnesc la sfârșitul primăverii, apoi cedează locul altor alge – diatomeele – care întunecă apa și estompează turcoazul până la jumătatea lunii iunie. În acești doi ani, însă, turcoazul a persistat până în iulie, cu o întârziere de aproape două luni a ciclului sezonier. De ce?

Vânturile puternice, care de obicei sparg stratul stabil de apă caldă de la suprafață – termoclina – au lipsit aproape complet. În 2022, termoclina s-a menținut la doar 3 până la 8 metri adâncime pe timpul verii, mult mai aproape de suprafață decât media istorică.

Coccolitoforii, care au nevoie de ape liniștite și bine iluminate, au beneficiat de această stabilitate prelungită. În 2023, perioada cu vânturi minime s-a întins din aprilie până în iulie, alimentând patru luni întregi de activitate a așa-numitei „pompe de carbonați”.

Dar nu doar vântul a jucat un rol. Chimia apei s-a schimbat. Coccolitoforii sunt campioni când azotul e sărac și fosforul e abundent – au nevoie de mult mai puțin azot decât diatomeele.

În iulie 2022, două valuri de ploi torențiale, fiecare depășind 30 de milimetri într-o singură zi, au spălat fosfor suplimentar în apele de coastă. Rezultatul? Specia dominantă, Gephyrocapsa huxleyi, a explodat: peste 9 milioane de celule pe litru în iunie.

Fiecare dintre aceste alge minuscule poartă plăcuțe de carbonat de calciu care împrăștie lumina soarelui, schimbând culoarea mării. Atât de dens se adună încât amprenta lor optică devine vizibilă din spațiu.

Două scenarii pentru viitorul carbonului

Această densitate nu e doar spectaculoasă – e crucială pentru soarta carbonului din atmosferă. Coccolitoforii fac parte din „pompa biologică de carbon”, procesul prin care organismele marine captează dioxidul de carbon și îl transportă în adâncuri.

Când își construiesc plăcile, folosesc carbon dizolvat din apa de mare, reducând CO₂-ul din aer. Când mor, o parte din acest carbon se scufundă pe fund, rămânând sechestrat pentru mult timp.

Numai că acest mecanism – pompa de carbonați – are o față ascunsă: calcificarea eliberează și CO₂ ca produs secundar, crescând presiunea parțială a gazului în apele de suprafață și încetinind absorbția netă a oceanului.

Diatomeele, prin contrast, capturează carbonul prin fotosinteză fără acest efect colateral. Așa că atunci când pompa de carbonați domină luni întregi, ca în 2022 și 2023, eficiența cu care Marea Neagră absoarbe carbonul atmosferic se modifică.

Marea Neagră e un laborator ideal pentru aceste studii: izolată geografic, cu un ciclu sezonier bine cunoscut și un set de date care acoperă 25 de ani. În această perioadă, înfloririle care au durat până în iulie au fost înregistrate doar de două ori – exact în 2022 și 2023.

Autorii studiului le numesc anomalii, nu tendințe consolidate, dar subliniază că mecanismele din spate sunt sensibile la schimbările meteorologice asociate cu încălzirea climei. Așa că se conturează două scenarii concurente.

Dacă încălzirea întărește stratificarea apelor de suprafață, termoclina superficială și stabilă devine mai frecventă, favorizând coccolitoforii și pompa de carbonați – și reducând capacitatea oceanului de a absorbi CO₂. Dacă, dimpotrivă, schimbările climatice aduc furtuni mai puternice și mai multă amestecare, termoclina se adâncește, diatomeele câștigă teren, iar pompa organică se consolidează.

Care dintre ele va deveni noua normalitate? Răspunsul, avertizează cercetătorii, necesită ani de monitorizare, pentru că fiecare furtună sau episod de ploaie poate masca direcția de lungă durată. Până atunci, Marea Neagră își păstrează culoarea ca pe un semn de întrebare plutitor.