Prima și cea mai stranie întrebare pe care o poți pune despre vaquita este câți mai sunt. Răspunsul, venit de la specialiștii WWF, este între 7 și 10. Nu zeci de mii, nici măcar sute. Efectiv poți număra pe degete exemplarele rămase din acest marsuin care trăiește doar în nordul Golfului California.
Cu două decenii și jumătate în urmă, în 1997, populația era de aproximativ 600 de indivizi. Prăbușirea a fost aproape totală.
Acum, o echipă internațională de cercetători a reușit ceva ce părea imposibil până acum: să reconstituie digital, în trei dimensiuni, scheletul complet al acestui mamifer marin. Nu pe viu, ci pe os. Materialul de lucru a fost scheletul unei femele colectat în 1966, păstrat în colecții științifice.
Tehnicienii au folosit tomografia computerizată medicală, scanări micro-CT de o rezoluție atât de fină încât pot vedea structuri mai subțiri decât un fir de păr uman, plus fotografie digitală. Mii de imagini au fost asamblate într-un model 3D detaliat al fiecărui os.
Acces liber la un schelet digitalizat
Datele au fost puse în acces liber, pentru oricine din lume să le poată studia fără să mai atingă vreun specimen fragil.
Jamie Knaub, doctorandă la Florida Atlantic University și autoarea principală a studiului, spune că scopul nu este doar conservarea acestei specii, ci crearea unor baze de date deschise despre biodiversitate.
Dintr-un singur set de informații, explică ea, pot ieși descoperiri multiple despre evoluție, adaptare și riscurile de dispariție.
Plasele de pescuit, condamnarea vaquitei
Cauza prăbușirii vaquitei este simplă și crudă: plasele de pescuit tip setcă. Nu sunt folosite legal. Sunt aruncate în mare ilegal pentru a prinde totoaba, un pește a cărui vezică înotătoare valorează o avere pe piața neagră. Vaquita, care nu are nimic de câștigat, se încurcă în plase și se îneacă.
Specia a fost descoperită abia în 1958, atât de târziu încât oamenii de știință au avut puțin timp s-o studieze înainte ca numărul ei să scadă dramatic. Acest marsuin mic, de aproximativ 1,5 metri lungime, se recunoaște după petele închise din jurul ochilor și al gurii.
Este cel mai rar mamifer marin de pe planetă. Acum, scheletul său digitalizat poate fi folosit pentru a face replici fidele pentru muzee și școli, poate ajuta la înțelegerea anatomiei care l-a făcut atât de vulnerabil și poate da o ultimă șansă cercetării înainte ca ultimul exemplar să dispară.
