Universul nu este ceea ce pare. Sau, mai exact, nu arată la fel în toate direcțiile, așa cum au crezut cosmologii timp de decenii.

Datele colectate de instrumentul DESI – care a cartografiat 47 de milioane de galaxii pe o distanță de până la 11 miliarde de ani-lumină – tocmai au aruncat o umbră de îndoială asupra unei idei sacre: principiul cosmologic.

Conform acestuia, la scară suficient de mare, materia ar trebui să fie distribuită uniform, iar Universul să arate identic indiferent din ce direcție îl privești.

Ce dezvăluie galaxiile la scară uriașă?

Doi cercetători, Francesco Sylos Labini și Marco Galoppo, au analizat datele DESI și au ajuns la o concluzie tulburătoare: galaxiile par să se grupeze într-un mod direcțional chiar și la distanțe uriașe – de ordinul gigaparsecilor, adică de aproximativ o mie de ori mai mari decât scările la care astfel de efecte erau considerate imposibile.

Până acum, metodele clasice căutau doar direcții preferențiale, ignorând structura de ansamblu.

Ei au folosit o tehnică statistică nouă, numită Angular Distribution of Pairwise Distances (ADPD), care măsoară corelațiile direcționale dintre galaxii fără a presupune din start că Universul este simetric. Rezultatul?

O anizotropie care persistă la scări mult mai mari decât cele investigate anterior. Autorii studiului, publicat în Nature, spun că aceasta „oferă dovezi directe că o coerență direcțională persistă la scări mai mari decât cele prevăzute de cadrul standard”.

Cu alte cuvinte, țesătura cosmică, pe care o credeam netedă de la distanță, ar putea avea încă „fibre” și „goluri” vizibile chiar și la scări gigantice.

Ce urmează după această descoperire?

Desigur, studiul are limite clare. Nu identifică mecanismul fizic din spatele acestor potențiale anizotropii. Poate că, la scări și mai mari decât cele analizate, Universul devine totuși izotrop.

Sau poate că modelul cosmologic standard, construit pe ideea de omogenitate și izotropie statistică, are nevoie de ajustări serioase.

Din punct de vedere teoretic, astfel de rezultate ar putea deschide ușa către soluții mai generale ale ecuațiilor lui Einstein – care permit eterogenități la scară mare – sau către efecte suplimentare, cum ar fi interacțiuni mai complexe ale materiei întunecate.

Dincolo de cifre și metode, întrebarea rămâne: cât de uniform este cu adevărat Universul la scară foarte mare? Și dacă unul dintre principiile fundamentale ale cosmologiei moderne – ideea că nu există observatori privilegiați, similară cu principiul lui Copernic – ar putea fi reexaminat?

Pentru moment, datele DESI nu oferă răspunsuri, ci doar mai multe întrebări. Dar tocmai aceste întrebări ar putea rescrie, încet, harta cerului.